Acord ISTORIC privind programul nuclear al Iranului

14 Iul 2015
Acord ISTORIC privind programul nuclear al Iranului
Iranul și statele din grupul 5 plus 1 au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului, a declarat marți un diplomat occidental, citat de DPA.

„După 12 ani de negocieri, Iranul şi cele şase mari puteri au ajuns la un compromis. Trebuie să recunoaştem că este un efort diplomatic fără precedent. Acordul nuclear cu Iranul dovedeşte că pacea este posibilă”, scrie publicaţia franceză slate.fr.

Acordul va impune reducerea semnificativă a amplorii programului nuclear civil iranian și îl va plasa timp de mai mulți ani sub un regim de inspecții stricte pentru a garanta că nu poate fi folosit pentru a dezvolta bombe atomice, scrie DPA.

În schimb, o serie de sancțiuni asupra economiei Iranului vor fi ridicate.

Informația privind ajungerea la un acord este confirmată de surse occidentale și iraniene pentru Reuters. „Da, avem un acord”, a declarat sursa occidentală citată.

Potrivit unor diplomați citați de Reuters, embargoul ONU asupra importurilor de arme va rămâne în vigoare cinci ani de la semnare, iar cel privind rachetele timp de opt ani. De asemenea, sancțiunile ONU vor putea fi reinstituite în termen de 65 de zile dacă acordul cu marile puteri nu va fi respectat.

Anterior, un diplomat iranian a anunțat că s-a ajuns deja la un „acord final istoric”, care va duce la ridicarea parțială a sancțiunilor impuse Teheranului, în schimbul limitării programului nuclear iranian. (M.C)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră