UPDATE. Acordul CETA: Uniunea Europeană dă ultimatum Belgiei

23 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Acordul CETA: Uniunea Europeană dă ultimatum Belgiei

Uniunea Europeană nu va putea semna acordul cu Canada dacă Belgia nu-şi va asigura până luni sprijinul Parlamentului Valoniei, a mai spus sursa citată. Dacă premierul belgian nu va putea oferi garanţii, summitul Canada-UE, programat joi, nu va mai avea loc.

Premierul Canadei, Justin Trudeau, are programată o vizită la Bruxelles pentru ratificarea acordului, la summitul de joi, Dacă Valonia nu-şi schimbă poziţia, acordul va fi amânat şi nu va fi stabilită nici o altă dată pentru ratificarea acestuia, adaugă sursa citată. Tusk se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker pentru a-i prezenta situaţia la zi. 

Șeful guvernului regiunii belgiene Valonia, Paul Magnette, care se opune tratatului CETA, consideră că un astfel de ultimatum "nu este compatibil cu procesul democratic", a declarat pentru AFP purtătorul lui de cuvânt. Magnette "a refuzat întotdeauna să ia o decizie într-un termen limită impus", a subliniat purtătorul său de cuvânt.

Comisarul european pentru afaceri sociale Marianne Thyssen a declarat duminică că "speră" ca semnarea tratatului de liber schimb UE-Canada să aibă loc joi așa cum a fost prevăzut, în timp ce președintele Partidului Socialist francofon belgian Elio Di Rupo nu crede că acest lucru se va întâmpla.

"Sper că este vorba într-adevăr de câteva zile pentru a încheia (CETA) ... mă bazez pe deputații valoni, pe parlamentul valon, pe oamenii responsabili să facă un efort", a declarat comisarul belgian de origine flamandă pentru televiziunea belgiană RTL, citată de agerpres.ro.

Parlamentul de limbă franceză Valonia-Bruxelles și-a exercitat dreptul de veto asupra încheierii acordului comercial, care ar putea pune capăt unei înţelegeri la care se lucrează de 7 ani.

Alte stiri din Externe

Ultima oră