Accident feroviar în India. Cel puţin 90 de morţi

20 Noi 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Accident feroviar în India. Cel puţin 90 de morţi

Trupurile au fost recuperate din partea pe care a căzut trenul. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 3.10, zdruncinând pasagerii. Vagoanele s-au ciocnit unele de altele, prinzând înăuntru sute de persoane.  

"Sunt oameni prinşi înăuntru. Lucrăm foarte atent cu echipamentul de descarcerare", a declarat Daljeet Chaudhary, un director general din Poliţie. El a adăugat că va suplimenta numărul salvatorilor pentru a ajunge la vagoanele distruse.

Trenul a deraiat lângă Pukhrayan, un sat aflat în apropierea oraşului industrial Kanpur. Salvatorii au folosit maşini de tăiat pentru a intra în vagoane şi a-i scoate pe cei prinşi înăuntru, şi au fost aduse macarele pentru eliberarea şinelor.

Echipele medicale au acordat primul ajutor celor uşor răniţi, în timp ce persoanele aflate în stare gravă au fost trimise la spitalele din Kanpur, a spus Chaudhary. Cel puţin două zeci de persoane au fost grav rănite.

Un pasager a povestit că trenul rula cu viteză normală după care s-a oprit brusc. "A pornit din nou după care s-a auzit o bubuitură. Când am coborât din tren, am văzut câteva vagoane deraiate", a povestit pasagerul, care se afla într-unul din vagoanele rămase pe şine.

Nu se ştie deocamdată cauza accidentului. Premierul Narendra Modi şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu deraierea trenului şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

Sursa foto: nbcnews.com

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră