A murit fondatorul Human Rights Watch

28 Mai 2019 | scris de A.V.
A murit fondatorul Human Rights Watch

Fondatorul organizaţiei Human Rights Watch (HRW), Robert Bernstein, un apărător american ardent al disidenţei politice şi libertăţii de expresie, a decedat luni la vârsta de 96 de ani, a anunţat New York Times.

Cotidianul a obţinut confirmarea decesului său, survenită la un spital din New York, de la unul dintre cei trei fii ai săi.

Robert Bernstein, care a fondat HRW în timpul Războiului Rece, era editor.

La conducerea editurii Random House, el a publicat autori americani ca Toni Morrison, Theodor Seuss Geisel, cunoscut ca Dr. Seuss, şi Gore Vidal, precum şi disidenţii sovietici Andrei Saharov şi Elena Bonner şi disidentul ceh Vaclav Havel.

În respectiva perioadă (1966-1990), el a devenit unul dintre cei mai importanţi editori de cărţi de interes general, conform New York Times.

În 2009, Bernstein, care era evreu, a acuzat organizaţia pe care a fondat-o în 1978 că este împotriva Israelului.

El a reproşat HRW în special faptul că ar condamna "mult mai multe" încălcări ale drepturilor omului în Israel decât în alte ţări din Orientul Mijlociu guvernate de "regimuri autoritare cu un bilanţ catastrofal în materie de drepturi ale omului".

"Când m-am retras în 1998, HRW era activă în 70 de ţări, majoritatea fiind societăţi închise", a scris el atunci în New York Times. "Acum, tot mai des, organizaţia respinge distincţia importantă dintre societăţi deschise şi societăţi închise", şi-a exprimat el regretul.

HRW a respins aceste critici.

"Robert Bernstein a fost un adevărat om al principiilor", a scris pe Twitter Seth Mandel, redactor-şef al Washington Examiner.

În Universităţile Yale şi New York, există burse cu numele fondatorului HRW care permit desfăşurarea de cercetări asupra drepturilor omului.

În 2011, la 88 de ani, el a fondat o nouă organizaţie numită Advancing Human Rights, pe care a prezidat-o.

CREDIT FOTO: rappler.com

Alte stiri din Externe

Ultima oră