A murit Bernard Tapie

03 Oct 2021 | scris de A.V.
A murit Bernard Tapie
Patron, deputat francez şi deputat european, ministru, preşedinte de club de fotbal, cântăreţ, actor – în mai bine de 50 de ani de viaţă publică, Bernard Tapie a înşiruit experienţe atât fericite cât şi nefericite. Bernanrd Tapie a murit duminica aceasta, pe 3 octombrie 2021, la vârsta de 78 de ani, ca urmare a unui cancer ce i-a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.

Tapie a încetat din viață la 78 de ani după o luptă de patru ani cu un cancer de stomac, operat în 2018 și tratat apoi cu chimioterapie.

”Președintele Republicii și soția sa sunt atinși de moartea lui Bernard Tapie, a cărui ambiție, energie și entuziasm au fost o sursă de inspirație pentru generații de francezi. Familiei și celor dragi le transmit condoleanțele respectuoase” se spune într-un comunicat din partea președintelui Emmanuel Macron.

Și alți politicieni, printre care prim ministrul Jean Castex, i-au adus un omagiu lui Tapie, iar jucătorii lui Olympique Marsilia vor purta o brasardă neagră la meciul din prima ligă de fotbal a Franței împotriva lui Lille, în onoarea celui care a fost președintele OM în perioada de glorie, când clubul a câștigat Liga Campionilor Europeni în 1993 și campionatul Franței de cinci ori consecutiv între 1989 și 1993.

Ca om politic, Tapie a fost asociat cu stânga, fiind ales de două ori deputat în Adunarea Națională cu sprijinul Partidului Socialist în 1988 și 1993 iar între 1992 – 1993 a făcut parte din guvernul condus de Pierre Mauroy, dar numai la insistențele președintelui Francois Mitterrand.

Alți doi premieri ai Partidului Socialist, Michel Rocard și Lionel Jospin, au refuzat să-l includă în cabinetul lor. În 2007 el s-a îndepărtat politic de stânga, sprijinindu-l în alegerile prezidențiale pe Nicolas Sarkozy, care a învins-o în turul doi pe candidata Partidului Socialist, Segolene Royal.

Ca om de afaceri, Tapie a devenit cunoscut pentru achiziționarea unor firme în stare de faliment pe seama cărora s-a îmbogățit revânzându-le apoi, cel mai faimos exemplu fiind firma germană de echipament sportiv Adidas. El a beneficiat de o compensație de 400 de milioane de euro, la vânzarea acțiunilor Adidas în 1993 băncii Credit Lyonais, pe atunci proprietate de stat, când s-a constatat că acțiunile fuseseră sub-evaluate.

Tapie a fost condamnat în justiție, între altele, în 1995 pentru trucarea în 1993 a meciului Valenciennes OM, pentru care a petrecut 165 de zile în închisoare și a fost obligat să plătească o amendă de 20.000 Franci (3.000 Euro), iar în 2005 a fost condamnat la trei ani închisoare, dintre care opt luni cu executare pentru fraudă fiscală, dar până la urmă nu a executat nicio zi de închisoare pentru acest caz.

Din 1995 până în 2005 Tapie a apărut în mai multe filme și piese de teatru, jucând, printre altele în filmul lui Claude Lelouch “Bărbați femei, mod de utilizare”, iar din 2001 până în 2005 a jucat în serialul TV “Valence” unde, în mod ironic, a interpretat rolul unui comisar de poliție.

În aprilie 2021 el a fost victima unei spargeri în apartamentul său din Paris în timpul căreia a fost bătut.

Tapie trece în neființă adulat de unii, disprețuit profund de alții, un personaj charismatic care a folosit de multe ori mijloace necinstite pentru a-și promova propriile interese inclusiv de afaceri, ceea ce nu l-a împiedicat să facă o carieră de politician la stânga eșichierului politic, unde a fost însă mai tot timpul privit cu neîncredere.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră