“Motto: “Bă, Bălosule, tu ai văzut, mă, ce urît era ăla?” (Moromeţii)
Veste bună pentru toţi romȃnii! Ungurii le-a interzis străinilor să mai cumpere pămînt de la ei! Practic, asta deschide noi şi noi posibilităţi de afirmare a naţiei romȃne peste hotare. Pentru că, în lipsă de altceva, străinii, nu puţini, care deja au cumpărat, masiv, pămînt în Romȃnia, îi vor încuraja şi pe alţii să cumpere de la noi, pe principiul, dacă nu se poate aici, sigur se poate acolo. (Desigur, noi n-am auzit de acest principiu, dar am auzit de “dacă nu acum, atunci cînd şi dacă nu aici, atunci unde” şi deci).
Ȋncă o dată se poate spune c-am găsit cea mai uşoară soluţie la problemele noastre! Ȋn vreme ce alţii nu mai ştiu ce să facă să-şi apere pămîntul, sărăcia şi nevoile şi neamu, noi îl dăm cu generozitatea caracteristică, ceea ce confirmă, iată, încă o dată, caracterul nostru de buni romȃni.
“E, cu adevărat, o veste foarte bună!”, spune tanti Geta dintr-o comună limitrofă Timişoarei. “Dacă ungurii nu mai vor să vîndă pămînt la ei, lasă, nu-i nimic, că ni-l vindem noi, pe-al nostru. Ce? Asta-i problemă? Vrei pămînt? Marcă banu şi ia-l”, a continuat, cu un entuziasm greu de reprimat, tanti Geta, care stă mereu cu pixu-n buzunaru şorţului, gata să semneze cedarea, pe cîţiva bani, a terenului ei agricol.
“Da! Şi eu o să-mi vînd pămîntul. Am nişte hectare de teren. De fapt e tot ce am eu pe lumea asta, adică material vorbind”, spune şi Nelu, de profesie nimic. “Eu vreau să vînd pentru că e foarte greu să ai pămînt, se munceşte greu şi dacă dă o ploaie zdravănă ţi-a compromis toată recolta şi-ai muncit degeaba. Sau dacă dă o secetă. Ce faci? Scuipi la fiecare plantă, ca s-o hidratezi? Ce faci? Nu se poate aşa ceva! Să faci agricultură în Romȃnia poate numai Băsescu, el e primul agricultor al ţătii, el poate, el are cu ce, are şi cu cine… mie cine mi-l munceşte?”
Ȋntr-adevăr! Argumente forte pe acest pămînt romȃnesc atît de uşor de vîndut, iată, în această periodă, în care, repetăm, alţii nu mai ştiu cum să-şi protejeze averea strămoşească, iar noi îi invităm să vină să ne ia tot ce avem, pentru un pumn de galbeni (iată cum răsare şi poezia din agricultură!)
Ne întrebăm ce ar fi răspuns Moromete dacă ar fi trăit în aceste vremuri, de mare avînt şi generozitate. Şi-ar fi vîndut pămîntul pentru un pumn de gologani?
Şi-ar fi vîndut pămîntul ca să-şi plătească foncirea? De fapt, credem că ştim ce ne-ar fi răspuns. Cum i-a răspuns atunci lu Bălosu, care-l tot freca la ridiche să-şi vîndă pămîntu: “Bă, Bălosule, tu ai văzut, mă, ce urît era ăla?”
