Aflu de prin ziare că devine din ce în ce mai fascinant bărbatul care fumează trabuc. Partea mai proastă este că în România numărul fumătorilor e trabuc este de unu la un milion. Şi nu înţeleg de ce, căci românului, vezi bine, care are democraţie, economie de piaţă, aia-aia i-ar pica la fix un trabuc în gură. Ar fi o problemă, totuşi! Uite, de exemplu, la americani fumătorul de trabuc poartă costume croite de Giorgio Armani şi conduce un Ferrari. Şi, la drept vorbind, cam aşa stau lucrurile. Una e să scuturi scrumul pe geam, dintr-un Ferrari şi alta e să faci acelaşi lucru dintr-un Oltcit. Sau, una e să tragi dintr-un trabuc când eşti băgat între două blonde aurii cu picioarele cât istoria noastră şi alta e să faci gestul ăsta la coadă la pâine turcească! Da, dom’le, dar americanii ăştia, la urma-urmei, sunt mai ai dracu’ ca noi? Nici vorbă! Ar fi bine să începem „trabucizarea” cu oamenii de afaceri şi cu cei politiciă Aceştia, de bine de rău, n-or avea ei haine croite de Giorgio Armani, dar nişte costume de la „Apaca” tot au. N-or conduce ei un ferrari, dar un partid politic tot îl cârmuiesc. Daţi-mi voie să cred, că tot se apropie cu paşi repezi alegerile, că omul politic cu trabucul în gură este cel ce va aduna cele mai multe voturi, este omul de care ţara va avea cea mai multă nevoie. Dă bine la alegători politicianul cu trabuc în gură, mai ales la sate, în orăşele, îndeosebi dacă cel ce trage din el are o eşarfă mică şi roşie la gât. Şi ar fi foarte bine, dragi politicieni, dacă aţi avea pe lângă dvs. un om care să vă ţină servieta în care ţineţi trabucele. Mai mult decât atât, înainte de a-şi aprinde trabucul, omul nostru trebuie să muşte din el cum muşcă un ţăran din pită după ce a cosit o zi întreagă. Fiţi deştepţi, apucaţi-vă de fumat trabuc şi aveţi trabucul meu de onoare… pardon… cuvântul, mă rog, că o să vă vadă copii, fraţii, surorile în Parlamentul României aşa cum o să vă vadă ei, odată ajunşi acolo, cu sau fără trabuc în gură! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
