Ţâşnitoare, ţâşnitoare…

25 Mai 1994
Ţâşnitoare, ţâşnitoare…
Că la Bucureşti este mai cald decât la Rio de Janeiro nu trebuie să-mi spună nimeni, m-am convins pe propria-mi piele, dar că nu funcţionează ţâşnitoarele în Capitala României, asta era deja peste puterile mele de înţelegere.  Noroc cu Mediafax-ul care, aşa cum îi stă bine unei agenţii, ne informează că "ţâşnitoarele şi fântânile arteziene din Bucureşti vor trece, cu personal cu tot, la Admnsitraţiile Domeniului Public ale celor şase sectoare”. Acum noi nu ştim dacă "trecerea” asta o să se întâmple până la Bobotează sau până la Paşte. Dar ştim că dacă un cetăţean de rând al ţării se întâlneşte prin centrul Capitalei cu primarul general, de sete o să-l soarbă pe acesta dintr-o singură lovitură… de pumn.  Căci ţâşnitoarele nu funcţionează în aceste zile caniculare, deoarece Primăria Capitalei a decis reorganizarea Regiei Generale de Apă Bucureşti (RGAB), în locul unui singur director de exploatare - ţâşnitoare multe remuneraţie mică - vor exista 3 (TREI) directori. Dar lasă că ne trage dl Dinu Patriciu o moţine de cenzură de ne răcoreşte pe toţi, de la parlamentar la opincă. Cum ar zice românul, o moţiune cât 22 de milioane de instalaţii de aer condiţionat. PL ’93 continuă să creadă în utilitatea înaintării unei astfel de forme de protest, deoarece "acesta reprezintă singurul prilej pentru ca Opoziţia să poată spună răspicat nişte adevăruri ascunse de guvernanţi”. Sunt de acord întru totul cu propunerea PL ’93 şi cer, în numele mai multor asociaţii de locatari, ca parlamentarii să spună degrabă unde sunt ţâşnitoarele, astfel o să se constate că Parlamentul nostru seamănă cu cel iranian. Unde un bărbat foarte nerăbdător să discute o problemă personală cu preşedintele parlamentului iranian a sărit de la balcon în sala de şedinţe. Preşedintele parlamentului a declarat reporterilor că tânarul de 27 ani a încercat să-i atragă atenţia în timpul şedinţei, spunând: "Dacă nu vreţi să veniţi la mine, voi veni eu”, înainte de a sări de la galerie. "Sunt nervos şi stresat; am scris o scrisoare parlamentului şi vreau un răspuns imediat”, a spus el la aterizare. Ţâşnitoare, ţâşnitoare… Bună dimineaţa!

 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră