Sticla de lapte

19 Ian 1994
Sticla de lapte
A fost cât p-aci ca dl. Tatulici să dea, în direct, la televiziune momentul în care cei doi criminali au fost prinşi.  Dacă întâmplarea ar fi făcut ca realizatorul emisiunii de luni seară să plece la o cafea cu dl. Marian Nazat, omul zilei din ziarul ce-l ţineţi  în mâini, este mai mult ca sigur că realizatorul TV s-ar fi aflat cu camera, undeva, pentru a lua vederi din patul în care îşi rumegau visele cei doi criminali. Ar mai fi de spus că unul dintre asasini locuia pe strada MIHALE, iar celălalt împlinise chiar 20 ani în ziua în care a fost prins. E trecut de miezul nopţii şi aflu că dl. Corneliu Vadim Tudor este gata să-şi prindă mâinile în lipiciul a două scrisori. Prima scrisoare este adresată de domnia sa preşedintelui american Bill Clinton, în care senatorul român îi transmite celui din urmă condoleanţe în legătură cu încetarea din viaţă a mamei acestuia şi  cu victimel ecutremurului de la Los Angeles. "Preîntâmpinaţi alte cutremure umane” – scrie C.V.T., care adaugă: "În ceea ce-i priveşte, românii nu vă cer absolut nimic. Ei vă doresc sănătate şi putere de a rezista”. Şi acum vă rog să ghiciţi ce va găsi în această dimineaţă la uşa casei, pe lângă sticla de lapte şi (poate) "Jurnalul Naţional”, dl. Oliviu Gherman. Dacă nu ştiţi, vă spun eu: scrisoarea ministrului apărării naţionale, dl. Niculae Spiroiu, trimisă în noaptea ce tocmai a trecut, depeşă prin care preşedintele Senatului este sesizat de atacurile calomnioase din "Politica” şi "România Mare” îndreptate asupra celui ce a prezidat ultima şedinţă a Consiliului Militar Superior. Şi pentru a contribui şi eu la mărimea cozilor la benzină vă anunţ: Curtea de Apel Bucureşti a declarat ultima grevă a ceferiştilor ilegală. Am lăsat la urmă ştirea cea mai caldă pentru ca, în eventualitatea unei ninsori, căldura acesteia s-o topească. Ziua care s-a încheiat este prima din acest an când la Sarajevo n-a murit nimeni.
Bună dimineaţa!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră