În această dimineaţă, la micul dejun mi-am întins pe pâine un ziar. Apoi am pus deasupra acestuia o felie subţire din Convenţia Democratică. După care am înfăşurat totul într-o filă din dosarul Mooney şi am început să mănânc. Partea mai proastă este că toată săptămâna m-am hrănit cu sentinţele de procese, documente de partid, scrisori deschise. Nici n-apucam bine să-mi îndulcesc ceaiul că, pac!, îmi cădeau în cană declaraţiie dlui Corneliu Coposu. La prânz, în timp ce suflam să-mi răcesc ciorba de legume, mă trezeam în lingură cu scrisoarea deschisă a dlui Adrian Năstase trimisă lui Ion Cristoiu. Seara la cină nu-mi putea lipsi de la masă scrisoarea deschisă trimisă dlui Coposu de venerabilul Alexandru Paleologu. Şi tot aşa, toată săptămâna. Noroc că stomacul meu, devenit peste noapte cutie poştală, a fost greu încercat de-a lungul timpului, al dictaturii chiar, deci e un stomac disident. Şi în vreme ce noi ne hărţuim unii cu alţii cu scrisori deschise, alţii, de pe alte meleaguri, sunt hărţuiţi de insecte. Bunăoară, în Africa de Sud, la Johannesburg, o insectă inofensivă provoacă scene de isterie prin simpla sa prezenţă. Dacă insecta pătrunde în casă, vai de cel care încearcă să scape de ea: aceasta lasă un lichid maro închis care pătează şi al cărui miros nu dispare câteva zile. Ciudat este că insecta ce seamănă cu un crevete pătrunde numai în locuinţele celor bogaţi. Deja prin Johannesburg umblă vorba: „Spune-mi ce insectă îţi intră-n casă, ca să-ţi spun ce fel de om eşti”. Pe aici, pe la noi, tot parlamentarul… aîa… gândacul de bucătărie e la putere. Până când crevetele sud-african ajunge la noi, ne mulţumim cu ce avem. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
