Rromii şi turbinele

17 Oct 1994
Rromii şi turbinele
Când cititorul vine după o zi în care a fost răsfăţat de o toamnă frumoasă, de i se împleticesc în minte femei, frunze, păsări, bărbaţi, copaci, ca să numai vorbim de însămânţările de toamnă, are nevoie de o doctorie. Ceva care să-l pună din nou pe picioare, ceva care să-l facă în stare să  mai ia în piept, măcar niţel, viaţa. Căci ce altceva a fost ziua de ieri decât o grenadă care a explodat în mâna cititorului?  Aşadar, răniţi cititori ai „Jurnalului Naţional”, suflecaţi-vă mânecile că vin să vă fac injecţia cu „Jurnalul de la miezul nopţii”. Nu vă speriaţi, n-o să vă doară deloc şi, în plus de asta, am să schimb  acul pentru fiecare dintre dvs… Numai doza de drog o să rămână aceeaşi. Am să vă reţin atenţia în această dimineaţă cu un fapt de viaţă de aici, de pe la noi. Avem un popor harnic, care în aceste zile se află pe ogoare la strâns bogăţiile toamnei, dar şi nişte rromi care, după ce au cules tot ce plutea pe lacurile vieneze, după ce au dat interviuri pe la CNN ca persecutaţi politici având lebedele-n gură, s-au întors pe la corturile lor.  Dar când să se apuce de treabă, au plecat la pescuit. Şi, bă băiete, nu trăgea neam! Au dat ei la râmă, la mămăligă, la vierme, la boboc de raţă, da’ nimic. Aoleo, mâncaţi-aş ochii, nu văzură, dacă-ţi spun, nici măcar o sclipire de faţă. Ce să fie, ce să fie? Şi atunci rromii noştri dădură vina pe sistemul energetic naţional! „Fir-ar mama lui a dracu’ de sistem! N-am murit noi de foame pe vremea ăluia comunist, murim acu’!” – zice un Cioabă de prin partea hidrocentralei „Gura Lotrului”. Aşa că rromii noştri, născuţi cu năframa ţării pe ochi, trecură la fapte. Intrară fraudulos în hidrocentrală până în camera de comandă şi forţară oprirea turbinelor, unul chiar vru să pună mâna să le oprească. Motivând poliţiei care i-a prins la faţa locului că nu pot prinde peşte în timpul funcţionării turbinelor, se dădură prinşi. Să nu ne mire dacă mâine-poimâine ne trezim că se scoală un rrom şi vrea să opreacă centrala atomo-electrică pe motiv că i se pune funinginea pe cort. Până atunci, însă, bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră