Mă foiesc întruna de dimineață, n-am stare deloc și nu-mi găsesc locul, parcă aș fi în sevraj. Azi e prima zi fără Gazeta Sporturilor la chioșcul de ziare. Infidela, a fugit și ea din regatul tot mai strâmt al hârtiei și s-a mutat în mahalaua virtuală ! Difuzarea presei a devenit o sintagmă desuetă... De pe la 9 ani am început să citesc aproape zilnic cotidianul de sport, era un fel de ritual. Au fost perioade când stăteam câteva ore la rând ca să-l prind. Ajuns acasă, îl citeam pe nerăsuflate, uneori și de două ori. În paginile acelea mirosind a tuș și vrajă, am descoperit frumusețea scrisului și puterea cuvântului împodobit cu sensuri altminteri greu de intuit. Timpurile s-au schimbat, dar pasiunea a rămas neciumpăvită și la fel de proaspătă, de suculentă, chiar dacă s-au schimbat condeiele, unele vărsătorii de umori ideologice. Desigur, toate anticomuniste, deh, ca-n orice publicație postdecembristă... Ei bine, deunăzi, vajnicii susținători necondiționați ai capitalismului au primit o lovitură năprasnică de la patronul elvețian. Și tocmai ceea ce îi imputau ei, ba în bășcălie, ba cu năduf, discreționarului anacronic Gigi Becali - amestecul în treburile echipei de fotbal - li s-a întâmplat lor. De unde nici nu visa, Cătălin Țepelin a luat o țeapă de n-o va uita în veci, fiind concediat ca ultimul băgător de seamă în redacție, iar nu ditamai șeful ! Principiul se știe dintotdeauna: „Ne folosim de voi cât aveți o valoare de întrebuințare profitabilă nouă și apoi vă aruncăm ca pe o cârpă murdară !” Revolta foștilor săi colegi și subordonați n-a durat decât o zi, cât să semneze o jalbă de prisos. În rest, nicio grevă (a foamei, măcar !), nicio demisie de onoare, nimic! Popor de râme, răbdătoriu și amnezic, în „vremuri de amurg și viermi ”, vorba nemuritoare a lui Petre Pandrea... Deh, toate trec prin stomac și nimeni nu se mai sinchisește azi de demnitate și moralitate? Bravii jurnaliști, care înfierează programatic societatea socialistă multilateral dezvoltată printre rândurile dedicate pălitorilor de minge, au simțit pe propria piele ce înseamnă capitalismul occidental, ridicat în slăvi prin ode propagandistice. Protestul încropit la grămadă nu a sensibilizat pe careva în țara cantoanelor. Dimpotrivă, li s-a răspuns cinic: „Credem cu tărie că o abordare jurnalistică bazată pe fapte este primordială și nu susținem narațiunile emoționale care se îndepărtează de adevăr.”[1] Zău că mă pufnește râsul, auzi, „narațiuni emoționale”, dincolo de limbajul de lemn al actualei corectitudini politice... Sălbăticia Vestului n-are limite și nu se împiedică de emoție, considerată o maladie gravă în acele meleaguri. „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”, toate sunt ca înainte, adică în epoca organelor de presă aservită partidului unic, cică, să nu ne amăgim aiurea! Numai că stăpânii de acum sunt de-o cruzime inimaginabilă și intratabilă și de-o perfidie ordinară. În măsură, iată, să te anunțe de pe o zi pe alta că ediția în print a murit. Bașca trimiterea în șomaj a atâtor angajați... Dar cui îi pasă? Occidentul astfel s-a îmbogățit și s-a propășit, nu prin tânguiri și compasiune, prin grija față de om, pușchea pe limbă ! La naiba cu „narațiunile emoționale”, am căzut și eu în păcatul cu pricina ! Trăiască capitalismul multilateral dezvoltat, o cacofonie de la un capăt la celălalt !
Ah, mă simt abuzat și discriminat, cum să trăiesc de acum încolo nemângâiat de gheișele de hârtie tipărită, cum?...
P.S.: Privesc îndărăt, cu mânie, la inconștiența statului român care și-a vândut întreaga avuție negustorilor de afară, lipsiți de scrupule, de-am ajuns vai mama noastră, cerșetori la uși străine... Chiar să nu fi existat un român care să cumpere Gazeta Sporturilor și s-o păstreze în dimensiunea de celuloză? Culegem, așadar, roadele politicilor nesocotite și slugarnice de după 1990 și nu mai e cale de întors. Doamne, ai milă de noi !
[1] Comunicatul companiei de presă Ringier
