Venirea lui Leonard Cohen la Bucureşti este un mare eveniment. Aproape incredibil, dar adevărat. Nu ştiu de ce am sentimentul că vine la noi un prieten, şi nu marele artist. Un prieten tainic, un prieten adevărat, un prieten de care nu ne-am îndoit niciodată, un prieten care a fost de fiecare dată lângă noi atunci când am avut nevoie de el. Toţi cei care-i ascultă muzica, de un an, de zece sau de douăzeci de ani, ştiu cel mai bine ce înseamnă prietenia lui Leonard Cohen, ce înseamnă muzica lui. Şi mai ales ce înseamnă abandonul fiecăruia dintre noi în cântecele sale. Ne-am obişnuit să luăm din muzica şi poezia sa şi balsam, şi venin, şi suferinţă, şi aer, şi energie, fără să ni se ceară vreodată ceva înapoi. Uneori spiritul său ne cotrobăie prin suflete ca şi când ar fi la el acasă, alteori muzica lui ne pătrunde până-n măduva spinării, deseori poezia lui se amestecă dimpreună cu sângele nostru, otrăvindu-l sau, dimpotrivă, oxigenându-l, iar dintotdeauna ne bântuie visele şi iubirile aidoma amantului sau amantei aşteptat/e de o viaţă şi venind niciodată...
The Letters
A towsand kisses deep
Famous Blue Raincoat
Suzanne
Dance me till the end of love
Take this walz
In my secret life
