Poala, McDonald’s-ul şi Halaicu

22 Aug 1994
Poala, McDonald’s-ul şi Halaicu
Ziceam să-l mai las în pace o vreme pe dl Crin Halaicu – primarul geneal al Capitalei, să-şi mai tragă şi domnia sa sufletul, dar uite că agenţiile de presă  nu mă lasă. Nu mai departe de sâmbătă „Reuter”-ul a lansat o ştire în care se spune că o bătrână în vărstă de 81 de ani, după ce i-a fost vărsată în poală o cutie de cafea fierbinte, din cauza căreia a suferit arsuri de gradul trei, a obţinut daune de… 2,9 miioane dolari. Hotărârea judecătorească a acordat bătrânicii 2,7 miloane dolari sub formă de amendă şi 200.000 dolari sub formă de despăgubiri. – Bine, veţi zice, dar ce ai, domnule cu Crin Halaicu, că domnia sa în afară de bătrâna pe care o ţine pe tabelul de întreţinere – era să zic în apartamentul din Kisseleff, ca să iasă numărul de persoane, nu de altceva – nu mai cunoaşte alta? Şi având în vedere, continuă cititorul, că năbădăioasa cutie de cafea s-a vărsat în poala femeii pe pământ american, nu încercaţi în acest caz dle redactor-şef, decât compromiterea acestui om care ştim cu toţii că a astupat toate gropile, şi de bine ce le-a astupat „cucuiele” au ieşit la imperialiştii americani. Gospodar cititor, află că milioanele de dolari despăgubire au venit din partea corporaţiei McDonald’s. Care corporaţie era cât p-aci să vină şi la noi, ba acum chiar era aici dacă dl Halaicu – ceasul rău, pisica, 13, cifra neagră, nu le-ar fi tăiat Calea Dorobanţi. Oare câţi oameni, drag cititor cu greu câştigat, români simpli, ca el, ca ei, ca noi, nu şi-ar fi pus muştarul hot-dog-ului american pe manşetele şi papioanele democraţiei româneşti? Domn’ Halaicu, fii bun te rog şi cheamă repede McDonald’s-ul aci, la Bucureşti. Şi atunci când o veni, varsă-mi şi mie în poală o cafea mare şi fără zahăr, cam aşa de vreo (măcar) 50.000 de dolari!

Bună dimineaţa

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră