Uite aşa îmi vine mie câteodată să fac pe analistul politic, sanchi, că numai dvs., cititorii „Jurnalului”, mă puteţi opri. Dacă mă puteţi opri, ieri seară, pe când ne era democraţia mai dragă, un client de-al nostru din copilăria politică a dat cu bâta în balta Convenţiei Democratice. Este vorba, aţi ghicit, de domnul acela din care ţâşneşte liberalismul ca apa dintr-o fântână arteziană, strigat la catalogul Opoziţiei Dinu Patriciu. Ce-mi făcu Dinu aseară? Păi, când Partidul Naţional Liberal, condus de Mircea Ionescu-Quintus, aproape că intrase în Convenţia Democratică - doar mijlocul dlui Crin Halaicu, „primarele” Capitalei, mai era pe afară - mi se sculă Dinu Patriciu în picioare şi dădu cu veto-ul partidului său de pământ. Cică, după el, PNL-ul poate să intre în Convenţie numai dacă fuzionează cu unul din partidele aflate deja înăuntru. Adică, dl Patriciu „vrea să spună ca să zică”, printre altele, că ar fi bine ca PNL să fuzioneze cu partidul domniei sale, altfel, stânga-mprejur. „Eu cred că unitatea liberală trebuie realizată şi cu de-a sila”, îşi dă cu părerea liberală domnul de care ne ocupăm aci.
De acord, dar toată problema este să nu i se aplece partidului dlui Quintus, adică să li se facă aşa o greaţă, încât PL ’93 să fie acoperit cât ai zice Dinu. Şi când liderul PAC, dl Nicolae Manolescu, spune că „motivaţia PL ’93 este falsă şi ticăloasă”, nouă aproape că nu ne mai rămâne nimic de spus. Poate doar atât: PL ’93 n-o să se unească niciodată cu celelalte partide liberale, că „aşa vrea muşchii dlui Patriciu!” Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
