Opoziţia comunistă şi cele 68 de verze

12 Oct 1994
Opoziţia comunistă şi cele 68 de verze
Nici n-am apucat bine să pun punctul ultimului jurnal de la miezul nopţii, Ghiurghiuliului, şi doi tineri din zilele noastre au sărit în ajutorul meu, dându-mi dreptate la cele ce scrisesem. Deci, Gina Barbu (16 ani) şi Ionel Creţu (22 ani) ambii din Bârlad, s-au hotărât să se căsătorească şi au început pregătirile de nuntă. Zis şi făcut. După ce au rezolvat problema vinului cumpărând  cantitatea care le era necesară, mai aveau de procurat sarmalele, şi muzicanţii puteau să-i dea drumul. Ei, acu’ vedeţi şi dvs, cum sunt preţurile la carne, aşa că puişorii ăia doi mici şi-au pus verighetele pe mână şi au luat o căruţă cu care s-au deplasat pe tarlaua unui gospodar din satul Ciocani. Odată ajunşi aci, nu înainte de a fi pus apa să fiarbă la bucătărie, şi-au sumes rochia de mireasă, respectiv costumul de ginere, apoi au început să fure încet 68 de verze. Când au fost prinşi şi învinuiţi de furt, mireasa a declarat că după varză ar fi urmat să-şi cumpere porcul. Şi uite-aşa, după ce Gina Barbu fură la un loc cu Ionel Creţu să-şi facă sarmalele de nuntă România deveni „ţara celor 68 de verze”. Deja nu mai contează că „Opoziţia Comunist din România” s-a întrunit şi a adoptat nişte măsuri tari de tot, cum ar fi: „îndepărtarea unuia din secretarii Ligii Comuniştilor din România, întrucât”; „somarea, pentru ultima oară, a unuia din co-preşedinţii PCR ”. Dar bine îi mai zic, fraţilor, „nenea ăştia”, parcă ar citi din cartea de istorie. Bă, băieţi, puneţi mâna şi strângeţi nişte bani să-i daţi doamnei Gina Barbu ca să-şi cumpere porcul şi să plătească varza furată, că mâine-poimâine începe nunta şi n-are femeia ce să pună nuntaşilor pe masă. Şi mai lăsaţi dracu’ şedinţele de partid şi veniţi să beţi o ţuică, fiindcă nu mai e nimeni să vă spună lui Ceauşescu. Sau cel puţin aşa se pare. Ş-altă dată/ş-altă dată/o s-o facem şi mai lată… Câte-un pic,pic,pic… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră