Educatoarea loveşte din nou! De data asta, dintr-o grădiniţă particulară. Ea a fost filmată lovind mai mulţi copii.
Ȋntrebată de reporteri cum explică asta, ea spune că cică s-a răzbunat o mamă, o prietenă de-a ei cu care s-a certat.
Brrr. Recapitulăm. Ea loveşte un copil, e filmată făcînd asta şi de vină e o altă mamă! Are logică, nu credeţi?
E ca într-un videoclip mai vechi cu Shaggy. Shaggy, mai bătrîn şi mai versat, într-un dialog cu unu mai tînăr, pe care gagică-sa l-a prins cu alta pe canapea şi el îl învăţa să spună “It wasn’t me”, în ciuda tuturor evidenţelor.
“Dar m-a prins pe canapea/ “it wasn’t me”/ m-a prins la duş cu ea/ “it wasn’t me/ numaiştiuunde/ it wasn’t me”. Aşa şi tanti asta care-şi zice educator.
It wasn’t me”.
“De vină e o prietenă de-a mea”. De fapt, problema ei e alta. Faptul c-a fost prinsă şi a fost prinsă de o cameră de supraveghere postată de această prietenă de-a ei cu care s-a certat şi care-şi avea copilul sub “atenta ei îngrijire”.
Am întrebat-o odată pe o prietenă de-a mea mult mai deşteaptă decît mine cum se poate ca cineva, un adult, să fie capabil să lovească un copil?
“Sînt spirite joase”, mi-a răspuns.
Ȋn această ierarhie sus/ jos înalt/ căzut, un spirit jos aparţinînd unui adult, altfel cu aspect onorabil e în stare, ba chiar nu-şi pune multe probleme, să lovească un copil, să ţipe la el, să-l timoreze cu ameninţări, cu jigniri de tot felul.
Nu mai departe de acum o lună făcuse carieră o altă filmare cu o animală care ţipa la copii şi-i jignea. Deci lumea nu se potoleşte niciodată.
Că eşti de stat sau că eşti particular, asta nu mai are nici o importanţă. Ȋmi dau copilul la grădiniţă particulară gîndindu-mă că are parte de o atenţie mai mare şi de fapt constat că, de banii ăia pe care-i dau fie că-mi vine copilul la grădiniţă, fie că nu, îl mai şi pocneşte.
Ce e ăsta, un bonus? “Daţi-ne nouă copilul, că în banii ăştia vi-l şi pocnim!”.
