Uite că veni vemea să mă aplec niţel asupra politicii româneşti, să-i iau pulsul cum ar veni. Toată treaba e să nu mă aplec prea mult, că s-ar putea să rămân aşa.. aplecat. Şi fac acest lucru deoarece situaţia internaţională îmi permite, altfel nu mă încumetam. Aşadar, iată că după ce „partidul unic” a făcut în trecut furori în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o nouă expresie e la modă, astăzi, când la biberonul democraţiei româneşti ne-am trezit cu colţii capitalismului sălbatic. Să-i rupă, să-i facă ce-or vrea, atâta timp cât Convenţia Democratică are un „candidat unic” la Preşedinţia României, dl Ion Iliescu poate – pe bună dreptate – să se pregătească în vedera conducerii ţării pe încă o perioadă de patru ani, bineînţeles după ce-şi termină actualul mandat. N-am nimic cu dl Emil Constantinescu care, de doi ani încoace, a crescut cât alţi oameni politici în zece dar… cum să spun ca să nu supăr pe nimeni dar să mă fac şi înţeles? Hai că am găsit! Când eram mic aveam prostul obicei să joc fotbal în faţa blocului. Într-o bună zi nu ştiu cum s-a făcut, aşa se întâmplă ăstora mai talentaţi, am dat cu mingea într-un geam care, nu-i aşa s-a spart. Şi de acolo, dintre cioburi, a apărut un nene cu ciorba pe maiou, un nene mai mare ca mine, care mi-a dat câteva scatoalce. Ei bine, de atunci nici măcar n-am mai trecut pe la fereastra cu pricina, iar când îl vedeam pe nenea ăla mare, cu toate că în timp crescusem şi eu (la o adică puteam să-l bat să-l usuc), mă ascundeam în scară. Cam aşa stau lucrurile, dragi cititori (şi) în politica de azi. Dar, mă rog, într-un fel sună „candidat unic” şi altfel „Nicolae Manolescu". Dacă tot v-am plictisti în această dimineaţă cu copilăria mea şi maturitatea dlui Emil Constantinescu, vă dau drept răsplată, pentru îngăduinţă, o veste bună: păpuşa aia mică şi rusească, e vorba de generalul Lebed, comandantul Armatei a 14-a, va fi demisă, adică trecută la secţia jucării stricate.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
