Şi mie mi-e milă de copiii refugiaţilor, şi mie mi-e milă de miile de oameni nevinovaţi care fug să-şi caute o viaţă mai bună, şi mie mi-e milă de toţi torturaţii şi umiliţii şi păcăliţii şi traficaţii şi înecaţii, dar parcă mai milă mi-e de copiii noştri şi de săracii noştri şi de traficaţii noştri şi de păcăliţii noştri. Parcă încep şi io să aplic vorba aia romȃnească, uşor cretină, aia cu “milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”.
Sincer, nu vreau să ajungem ca francezii, să scoatem icoanele din clase ca să nu-i insultăm pe non-creştinii de lîngă copiii noştri. Nu vreau să aud mai multă arabă decît romȃnă pe stradă, deşi tare mi-e că asta o să se-ntîmple cît de curînd, dacă o să se aplice treaba aia cu împărţirea refugiaţilor prin toate ţările membre ale UE. Pe principiul, dacă Anglia, Franţa şi Germanii îşi au refugiaţii lor, să-i avem şi noi pe-ai noştri. Simpla idee de a construi o ditamai moscheea în Bucureşti nu doar că mă revoltă, îmi face bube pe faţă!
Argumentul toleranţei e o ipocrizie şi, deci, vă rog, a se scuti! Dacă şi Brȃncoveanu, lăudat fie-i numele în cer şi pe pămînt, era şi el la fel de ipocrit cum sînt mulţi dintre noi acum, nu mai ziceam demult “Hristos a-nviat”, mergeam pe stradă cu cearşafuri pe noi şi ne transformam bisericile în aprozare şi circuri, cum făceau bolşevicii secolul trecut. Şi să nu-mi spună nimeni că printre miile de nenorociţi care-şi caută, sincer, o viaţă mai bună în Europa nu se mai ascund şi cîţiva cretini spălaţi pe creier, gata să se arunce în aer pentru prostiile din capul lui!
Da, sînt copii înfometaţi şi însetaţi şi murdari şi plînşi, evit să mă uit la poze cu ei, pentru că e greu, greu de tot să priveşti ochi de copil plîns şi disperat, prins la mijloc între dorinţa părinţilor de a-i oferi o viaţă mai bună şi ideologii tîmpite, incompatibile cu viaţa însăşi. Mi-e milă, însă şi de copiii noştri săraci, care dorm în sobe pe rînd, iarna, care mănîncă doar pîine toată ziua şi care nu ştiu ce-i aia o pizza.
Mi-e frică pentru identitatea noastră culturală, naţională şi religioasă, mi-e frică pentru identitatea culturală şi religioasă a Europei. Uite unde ne-a dus “liberte-ul” şi “egalite-ul” Franţei. Franţa însăşi e cvasimusulmanizată, 25 la sută din bugetul ei se duce la minorităţile musulmane. 25%!!! Ȋn clasele francezilor, copiii francezi au ajuns minoritari. Copiii francezilor vin acasă cu apucături de toate felurile pe care le împrumută imediat de la musulmani, iar părinţii copiilor francezi, de-a dreptul exasperaţi, le dau restart acasă, încercînd disperaţi să le scoată ideile creţe cu care au venit acasă. Dar a doua zi, ei se duc din nou la şcoală şi dau din nou nas în nas cu colegii lor, “minoritarii” musulmani.
Asta ne paşte şi noi! Şi, nu, cînd vorbesc despre identitatea mea naţională, culturală şi religioas`, nu sînt deloc tolerantă. Dac-aş fi, mi-aş bate joc de toţi cei dinaintea mea, martiri care au murit pentru credinţa creştină şi pentru neamul meu cel romȃnesc.
