Dacă n-aţi fost atenţi, e bine să vă spun că a avut loc şi marşul ăla pentru viaţă sau pentru interzicerea avortului, sau pentru căsătoria dintre un bărbat şi o femeie (că nici eu nu mai știu pentru sau împotriva a ce). E drept că participanţii şi-au mai nuanţat poziţia, nu mai sunt împotriva avortului, ci "susţin femeile însărcinate" (de parcă ar avea cineva ceva împotriva lor) iar cu privire la căsătoriile incriminate s-a cam pus batista pe ţambal.
Mândră ipocrizie, sfânta laşitate!
Lăsând la o parte faptul că din cei 3 milioane de semnatari ai unei petiţii obscure s-au prezentat la marş cel mult 1%, în condiţiile în care unii au fost aduşi cu autocarele, ceea ce ne aduce aminte de tactici triste, n-au avut nici măcar curajul să-şi susţină deschis ideile până la capăt. Cum au simţit că treaba e mai oablă, mai cu noduri, cum au cotit-o, au întors-o ca la Ploieşti şi-au dat-o pe după cireş.
Geaba au afurisit popii puşi în capu' trebii, geaba au dat cu cruci în stânga şi-n dreapta, marşul indignării medievale s-a transformat într-un fel de plimbare de duminică prin parc, cu sobor de preoţi.
Sigur, nu putem să nu luăm în seama şi doleanţele lor, pentru că, până la urmă, şi ei sunt ai noştri şi ei votează şi ei închină cruci după care-şi pocnesc creştineşte copiii, dar cam atât.
V-am văzut, v-am auzit, ajunge, mergeţi acasă dragilor şi faceţi copii. Nu contează că aveţi sau n-aveţi cu ce-i creşte, nu contează ce educaţie le faceţi, daţi drumul la conducta cu bebeluşi.
Vă garantez că noi, ăştia, care mai şi gândim înainte de a face, n-o să avem nimic împotrivă, n-o să mărşăluim, n-o să semnăm petiţii, ba, mai mult, o să vă ajutăm să-i creşteţi, să-i educaţi, în speranţa că nu vor ajunge ca părinţii lor.
