Lumpeanul lui Severin

04 Noi 1994
Lumpeanul lui Severin
Nu mai departe de ieri,  „îl lăudasem” pe dl Adrian Severin! Dar, între timp, liderul fesenist a mai emis câteva mărgeluşe, tocmai bune de înşirat pe sfoara pe care ne trag de cinci ani încoace politicienii români. Dacă dl Severin face parte dintre aceştia din urmă o va spune cu siguranţă istoria, căci oamenii deja s-au lămurit. Nouă nu ne rămâne decât să dăm o mână de ajutor istoriei pentru aflarea adevărului. Aşa că… hai să trecem la treabă. Adrian Severin, zis hidrogen –porecla de parlamentar, sau H2O – pseudonimul din ziarul „Azi”, a fost propulsat în Parlamentul României de cetăţenii judeţului Vrancea, unde a candidat pe listele FSN-ului. Oamenii de prin partea locului l-au ales, doar-doar o face ceva ca să mai oprească din cutremurele de prin curţile lor. Şi când colo ei votaseră tocmai cutremurul. Adică pe el, pe dl Adrian, domn care ieri, la conferinţa partidului său, a luat de guler presa – nu e pentru prima dată - de s-a cutremurat toată. După domnia sa „întreaga persă a dat dovadă de populism” în relatarea aduierilor Comisiei „Apartamentul”. Na-ţi-o frântă Mărgărite! Dar ce-ai vrea mata’, domnu’ Severin, să scrie presa despre cei care aud ouă-trei case? Că într-una din aceste case gândesc pentru ţară de se aude până la Casa Albă şi în cealaltă cresc copiii străzii, nu-i aşa? Şi zici mata, Adriane, că relatările presei s-ar adresa „lumpeanului, balastului societăţii”. Ei bine, află deputate Severin – reprezentant al României în Consiliul Europei că „lumpeanul” ăsta te-a trimis în Parlament şi tot pe banii „lumpeanului” ăsta te plimbi mătălică pe la Strasbourg. Şi „lumpeanul” ăsta sunt şi tinerii care n-au casă, „lumpeanul” ăsta sunt şi bătrăni care… dar degeaba scriu, puţin te interesează. Învaţă să taci şi abia după accea învaţă să vorbeşti, dle deputat. Sunt primul care – atunci când va fi cazul - îşi va scoate şapca în faţa dvs. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră