La Bookfest

06 Iun 2017 | scris de Marian Nazat
La Bookfest

E sâmbătă, plouă violent, orașul pare speriat de urgia prăvălită la sfârșit de primăvară. Ajung la Bookfest pe la prânz. Lume multă, zarvă pe potrivă. Pe o scenă, o femeie dansează languros pe ritmuri indiene, nimic nu mai scapă tiraniei marketingului. M-aș lăsa și eu dus în țara lui Mahatma Gandhi, la braț cu o creolă înveștmântată asemenea Narghitei de odinioară... Dar rezist ispitei și trec mai departe, sus, la etaj, Antoniu Obancia își lansează filada Discuțiuni. Exercițiul artei cuvântului. Parcă-l aud: „Simt greutatea pietrei și e lung drumul cu piatra în spate,/ Deși cuvântul frumos e chiar dedesubt, / Păzit de-un mușuroi de furnici.” Dar gândul îmi stă mereu la voluptuoasa baiaderă, iar nu la mușuroaiele de furnici. Colegul meu îmi cântă în strună: „Am ajuns ușor la îngeriță, /Care dansa pe o polcă de circ.”

Cobor la parterul sufocat de scormonitorii în celuloza scrisă. Stelian Tănase și Elena Vijulie își prezintă la RAO Dinastia. Tot acolo, cu două zile înainte, Dan Ioan Panțoiu făcuse același lucru cu Mercenarul întunericului. I-am citit romanul încă din manuscris și am simțit o arsură, căci „Glonțul a plecat din țeava kalașnikovului cu un clănțănit sec. A sfâșiat aerul umed al nopții și s-a oprit, cu un zgomot înfundat, în capul omului care aleargă. După ce a zvâcnit în sus, înălțându-se de la pământ cu mai mult de două palme, trupul i s-a răsucit pe jumătate și a căzut.” Mda, „Respiră ! Gândește ! Trăiește !” repet aidoma lui Dúșan Panait, eroul thriller-ului. Trăiesc și mă mir întruna !

La Humanitas, Andrei Pleșu vorbește cu verva-i neîntrecută despre proști și prostie, iar nu Despre inimă și alte eseuri, cum se cheamă cartea din urmă. Ăsta e semnul clar că „Suntem confiscați de «actualitate» ! Adică de «știri», «analize» politice, informații de ultimă oră, confruntări de partid și reportaje de front din peisajul instituțional al momentului. Toate «fierbinți» și trecătoare.” Ca și eseistul, și eu „îmi fac iluzia că paginile acestea vor avea măcar efectul unor scurte promenade igienice în afara hărțuielii cotidiene.” Amăgirea mea se spulberă pe loc. Undeva, în apropiere, alt sărbătorit este frust: „Dacă Dragoș Pătraru ar zice o vorbuliță la televizor despre o carte, cartea aceea se va vinde imediat, trăim sub dictatura mediei.” Mi-e cu neputință să-l contrazic pe vorbitor.

În mulțime îl zăresc și pe Mircea Cărtărescu, fragil și stingher, n-are statură de star. Florin Iaru, în schimb, e dezinvolt, se mișcă precum un actor, ajutat și de înfățișare, și de port. Își laudă Sânii verzi, prima lui proză și mintea îmi fuge iarăși la senzuala... Indie.

La fosta Editură politică, Gabriel Liiceanu mimează sfiiciunea, nu știu de ce, totul îmi pare fals la omul acesta. Chiar și titlul volumului, România. O iubire din care se poate muri. Îmi arunc ochii pe ultima copertă și aflu că „un popor descoperă că există o iubire din care se poate muri și că, dacă vrea să-și recupereze in extremis patria furată, el trebuie să fie gata să-și pună în joc viața pentru a-i reda un preț.” Zâmbesc încurcat, dintotdeauna păcătoșii se vor sfinți...

O iau înspre Tracus Arte, Eugen Simion ni-l readuce în actualitate pe Ion Creangă – cruzimile unui moralist jovial. Criticul este în formă, împarte zâmbete și amabilități cu toți, cine zicea că vârsta anulează starea de frenezie ? O prostie. Un bărbat masiv, urcat și el în etate, se apleacă asupra cuiva și cu un umor blând – autoironic se confesează cu glas tare: „Puțini au cunoștință că există un academician Cimpoi, însă toți știu că există instrumentul de cântat, sunt împăcat !” Este Mihai Cimpoi, cel care l-a determinat pe academician să prefacă, în disputa amicală cu George Călinescu, considerațiile despre humuleștean. S-au adunat oamenii de ieri, Georgeta Dimisianu, Gabriela Adameșteanu, Nicolae Breban, Mircea Martin. Paul Cernat depune mărturie în favoarea eseului, migălit „din dorința de a recupera un timp inaugural al literaturii române, de a regăsi rațiunile întemeietoare ale acesteia”, cum notează soția sa, Bianca Burța-Cernat.

De molul acesta cultural se apropie cu pași nesiguri, de nevăzător, Augustin Buzura. Angela Martin i-a pregătit o antologie pe măsură – Între două lumi. Augustin Buzura, romancier și gazetar. Îl strâng în brațe și nu i-aș mai da drumul, mi-e drag ca un părinte. Mă leagă atâtea clipe de omul acesta special...

Timpul nu mai are răbdare, îl înghesui în sacoșă pe Domnul Teste și urc grăbit în mașină. Individul cu pricina, plăsmuire a francezului Paul Valéry, remarcă undeva: „Tot ce fac și gândesc nu-i decât un Specimen al posibilului meu. Posibilul meu nu mă părăsește niciodată. Iar demonul îi spune: Dă-mi o dovadă. Arată că ești încă cel care ai crezut că ești.”

Dar cine am crezut că sunt ? S-au scurs atâtea decenii de atunci... Chiar, cine sunt ? Că de crezut nu mai cred în nimic ! Mint, în iubire, atât !

 

Marian Nazat (mariannazat.ro)

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră