Dragǎ jurnalule, astǎzi am fǎcut o faptǎ bunǎ: am luat o hîrtie de pe jos şi am aruncat-o la gunoi. Imediat, în spatele meu, doi cetǎţeni au comentat cǎ am vocaţie de gunoier. Le-am spus “bine cǎ am eu vocaţie de gunoier” şi altceva nu mi-a mai dat prin cap sǎ spun şi am plecat mai departe.
Mai departe, o doamnǎ de etnie incertǎ care tocmai a primit un fluturaş de la o fatǎ promoter, a aruncat fluturaşul pe jos. Am fugit repede dupǎ ea, am luat fluturaşul şi i l-am arǎtat spunîndu-i ironic “nu vǎ supǎraţi, vedeţi cǎ v-a cǎzut asta pe jos”. “Aaaa, nu, nu-mi trebuie”. Vǎzînd cǎ nu ajung la inima ei de cetǎţean, i-am spus cǎ dacǎ voia sǎ-l arunce, trebuia sǎ-l arunce aici (şi i-am arǎtat tomberonul). A început sǎ mǎ înjure într-o limbǎ incertǎ, din care am înţeles cǎ era foarte furioasǎ pe mine şi ceva de mamǎ. Şi ceva de morţi. Dar eu nu m-am lǎsat mai prejos şi am zis “da, doamnǎ, subscriu”, moment în care am fost luatǎ de mînǎ şi tîrîtǎ, împotriva voinţei mele şi dusǎ într-un loc mai puţin periculos, pe scǎri la TNB. E înǎlţǎtor sǎ faci lucruri bune!
Dragǎ jurnalule, astǎzi am mai înscris o faptǎ bunǎ pe tableta vieţii mele: de data asta, o doamnǎ de certǎ cetǎţenie românǎ. Sǎ vezi! Eram la metrou şi tocmai se anunţa închiderea uşilor. O doamnǎ s-a repezit sǎ intre în vagon dupǎ terminarea acestui mesaj de avertisment şi normal c-au prins-o uşile. A reuşit sǎ scape, uşile s-au deschis şi iar s-au închis, iar doamna a comentat “ce nenorocit”, fǎcînd aluzie la domnul care conduce metroul cum cǎ ar fi un nenorocit. “Pǎi, doamnǎ”, i-am zis io, “de ce e domnu nenorocit? Cǎ doar v-a anunţat cǎ închide uşile! El vǎ vrea binele”. Doamna s-a uitat cu privire fǎrǎ nimic în ea. Nu înţelegea ce spuneam, era clar debusolatǎ. Dar eu am sǎ continuu sǎ apǎr reputaţiile oamenilor, indiferent de ce s-ar putea comenta în jurul meu.
Dragǎ jurnalule, ai observat? Nimeni nu salutǎ cînd intrǎ într-un lift în care mai sînt şi alte persoane. Oare oi fi eu anormalǎ cǎ salut? Am observat cǎ se uitǎ la mine ca şi cum aş urmǎri ceva nasol dacǎ-i salut. Eu am sǎ continuu sǎ salut, chiar dacǎ mǎ va costa viaţa. Sau libertatea.
Dragǎ jurnalule, astǎzi un nene care traversa pe roşu l-a înjurat pe un automobilist care a trebuit sǎ punǎ o frînǎ bruscǎ sǎ nu-l trimitǎ pe lumea ailaltǎ. Tot nenea era cu gura mare, arǎtîndu-i acel deget, împreunǎ cu tradiţionala trimitere la origini. În ce lume trǎim!
Dragǎ jurnalule! Recunosc, nu-mi place cuvîntul “mersi”. Deloc. dar deloc.
Am sǎ revin cu alte fapte bune pe care le voi fi fǎcut. Pe mǎsurǎ ce le voi fi fǎcut.
LUIZA MOLDOVAN
