Mihail Vlasov. Mare boier, mare caracter. Cu sînge albastru-n el, deoarece el avînd preocupări nobile, de jucat la jocuri de noroc. 5 ani cu executare. Le-am văzut pe Vanda şi pe Ingrid, cele două nobile mai mici, născute din vîna de nobil mai mare a lui Mihail. Ingrid, creatoare de modă, altfel talentată şi ludică, vorbind despre inspiraţie, cu buza superioară umflată pînă la ochi: “inspiraţie e ceea ce mă emoţionează”, afirmă ea, cu greu, din spatele gurii imense. Gura excesiv de umflată de tot felu de drăcii duce în ridicol orice afirmaţie mai de Doamne ajută a micii fete de nobil. La rîndul ei, Vanda, nobila-geamănă, declară entuziast, din spatele unei guri mai mici ca a soră-sii, dar totuşi mari: “eu sînt marea ei muză”. Toate fetele astea cu guri excesive au o paradigmă comună: o tristeţe bestială, ridicolă, o tristeţe umflată, nu-i aşa, cu pompa, funciarmente caraghioasă. Orice ar spune fetele astea nu poate fi tristeţe, bucurie, emoţie, zambilă-n brînză, pentru că nu poate trece de bariera ridicolului.
Feţele astea, deşi par triste (pe bază de bosumflare), nu pot să inspire cine-ştie-ce emoţii abisale, întrucît totul se opreşte la gura lor umflată anormal, peste măsură de umflată. Imaginaţi-vă, bunăoară, cum arată un dialog între Ingrid şi Vanda, pe tema trimiterii la bulău a nobilului lor tată: “fată, s-a dat sentinţa, fată”, “da, fată, ştiu”, “ma duc repede să creez o colecţie cu dungi, că mă emoţionează, mă inspiră”, “cum, fată, nu mai sînt io muza ta, acuma e tata?”, “ai, fată, că eşti şi tu, da tata e mai important”, “de ce, fată, e mai important?”, “păi, fată, pentru că e nobil de mai multă vreme decît noi, noi nu sîntem aşa de nobile ca el, că el ne-a făcut pe noi, deci, logic, el a fost mai înainte de noi, fată”, “fată, eu nu-nţeleg, trebuie să mă duc cu mîncare la el, fată?”, “da, fată”, “fată, ce tristă sînt, sînt tristă în modul ăla nobil, am o tristeţe interioară, abisală, plînge sufletu-n mine, fată”, “da, fată, şi-n mine, să ştii”, “bine, fată, hai pa”, “pa, fată, vorbim mai încolo, după ce abs-abs… absorbim şocul mediatic”.
Ȋmi imaginez că o vizită la puşcărie nu poate fi veselă. Sînt totuşi sigură că fetele astea, în vizită la tatăl lor, cu tristeţea aia de pe chip, or să aducă bucurie pe chipul tuturor celor ce or să aibă privilegiul să se întîlnească cu ele, bot în bot. Scuze. Faţă-n faţă.
Insuportabila greutate a bosumflării
