Mă întristez de fiecare dată când aud că un coleg de breaslă, sau întreaga sa echipă, a fost pus pe liber. Ultimul cel mai îndrăzneț proiect media, Vatafu TV, a sucombat după numai câteva zile de funcționare, cu toate că fusese promovat ca fiind viitorul CNN al României.
Când auzi că peste tot în lume presa gâfâie sub povara datoriilor, parcă ți-e mai ușor, ca jurnalist, să te obișnuiești cu gândul că a venit momentul să-ți schimbi domeniul de activitate. Când vezi că, totuși, afară tarabele sunt încă burdușite de ziare și reviste, iar televiziunile nu mai știu ce programe sofisticate să pună pe ecran, realizezi că presa noastră post-decembristă nu are nicio legătură cu suratele ei mai experimentate.
În țările civilizate, oamenii au în reflex de acum 200 de ani citirea zilnică a ziarul și privesc la televizor de aproape un secol. Noi am încercat să ne facem mâna, imediat după ’89, cu articole abracadabrante despre robinetele de aur ale dictatorilor, dar ne-a trecut repede boala cititului pentru că a apărut atracția micului ecran multi-colorat și gălăgios.
Aprofundând studiile care ne situează pe un loc fruntaș la frecat menta și spart semințe în fața teveului, ai zice că suntem niște devoratori împătimiți de presă video, dar nici aici treaba nu este prea oablă. În vreme ce afară show-uri, seriale și diverse alte emisiuni durează de niște decenii, la noi, pe telespectatorul obișnuit nu-l ții pe canapea decât dacă-i schimbi cât mai des tratația.Cel mai ușor îi atragi atenția cu povești simple de viață, condimentate obligatoriu cu murdării exagerate, reale sau regizate cât să pară adevărate.
Rețeta a fost lansată pe piața românească de OTV și preluată apoi de mai toți cei care încă visează la un Rolls Royce alb, identic cu al inițiatorului. Până la urmă, Măruță, Gherghe, Capatos sau Mădălin Ionescu sunt toți un fel de Dan Diaconescu, doar că au mai mulți dinți în gură.
Nici nu e de mirare că, printre munții de programe insalubre, și-a făcut apariția, ca o căprioară neprihănită, Vatafu TV, o așa-zisă televiziune condusă, printre curci, gâște și găini, de talentatul poet subteran Miron Cozma. Transmițând dintr-o casă neterminată, cu niște puștani neterminați la capitolul școlarizare, mogulul cu plete de căldărar a dorit să-și depășească mentorii într-ale suburbanului.
Afacerea părea simplă: împingi niscai ciudățenii ale naturii în fața camerelor și brusc încep să curgă banii. Din păcate, autoritățile care reglementează transmisiunile și inspecția muncii au pus sechestru pe tânărul canal, pentru încălcarea mai multor articole de lege, transformându-l pe luceafărul huilei într-o biată gaură neagră. Un trust a murit, niște stele s-au stins! Încă o dată dreptul la libera exprimare a fost încălcat. Noroc că păsăretul rămas prin curtea Vătafului poate cotcodăci în continuare tot ce-i trece prin gușă, rămânând astfel singurul câine de pază al democrației noastre originale.
