În meciul cu Suedia, Romario ne-a răzbunat cu vârf şi îndesat. Că bijuteria braziliană le-a înnodat picioarele vlăjganilor suedezi, asta n-a fost nimic. Era de aşteptat. Dar să le dea gol cu capul din careul de şase metri, asta înseamnă, conform unei expresii din copilărie folosită în fotbal, că înaltul Romario le-a făcut vikingilor mucii cravata. Oricum, jaloanele suedeze – trebuie să mă descarc şi eu o dată, doar sunt om – au contat în jocul cu băieţii antrenaţi pe „Copacabana” cât copiii de mingi ai Bolintinului. Căci dacă se întâmpla să le scape cumva mingea jucătorilor brazilieni, schiorii se şi repezeau, vorba vine, s-o dea înapoi echipei lui Bebeto şi Romario, nu de alta dar ei ce să facă cu ea? S-o pună să sară de la trambulină poate. Ca să tragă la poartă, nici vorbă. Cu chiu cu vai au depăşit suedezii recordul americanilor, trăgând la poartă în 90 de minute două şuturi. Americanii, tot într-un meci cu Brazilia, trăseseră doar unul, dar ei aveau circumstanţe atenuante, deoarece văzuseră migea – până atunci jucaseră cu nasturi pe tabla de joc a lui Milutinovici – cu cinci minute înaintea partidei cu Elveţia. Dar este posibil să mă înşel. Poate că şi suedezii se antrenaseră pe un teren artificial înaintea Campionatului Mondial, numai că în America, antrenorul le-a spus că a venit vremea să-şi dea schiurile jos şi să nu se sperie de guguloi că nu le face nici un rău. În cel mai rău caz să dea cu el tare şi sus şi atunci când e să cadă să-şi pună şi ei, în sfârşit, capul la contribuţie. Iar în ceea ce-l priveşte pe Ravelli, portarul ăla bun de băgat la „sula-n coaste”, „drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată”. Şi dacă n-o să rămână el fără şuviţele alea creole, să-mi ziceţi mie Gică Hagi… Bună dimineaţa Stoichkov şi te rog dă-i diseară în finala mică două bobiţe păpuşii ăleia mici de Ravelli că eu sunt la serviciu şi n-am timp.
MARIUS TUCĂ
