De la Valea Prahovei la Valea Dorului

29 Dec 2008
De la Valea Prahovei la Valea Dorului
Avem o vale şi vrem să trecem toţi, cu toţii prin ea fix în acelaşi timp, aceeaşi lună, aceeaşi zi, eventual în acelaşi interval orar, miniştri, preşedinţi, blonde, amatori, profesionişti, cei mai mulţi merg să facă maţu’ gros, porcii patriei au fost înjunghiaţi, răpuşi, pomana lor e cea mai dulce, mai dulce decît glonţul patriei, şpriţul nu moare, nici iarna, la baza lor pîrtiile se umplu de pungi de plastic, de celofane, toate avînd noadele de rigoare, e haios, reporterii frenetici se îmbulzesc să-i filmeze, asta înţeleg ei să transmită de pe pîrtie, e una de la Realitatea, mai bîtă ca beţele de schi, una care transmite de la Poiana Braşov şi confundă pîrtia cu derdeluşul, pe Baba Cloanţa cu Albă ca Zăpada şi pe George Copos cu Fathi Taher, ca să nu mai vorbim că n-a înţeles niciodată de ce oamenii merg la schi, ălălalt de la Antena 3 păşeşte pe zăpadă de parcă l-ar curenta, transmite de la faţa locului de parcă are ursul înfipt în cur, ăştia doi ar fi buni să transmită împreună sfîrşitul lumii, că n-ai înţelege nimic, nu te-ai prinde şi ai muri fericit, alţii, neamuri proaste de la origini pînă în prezent, se dau cu atv-ul, calcă oameni, poluează în toate felurile şi, mai ales, sînt şmecheri, norocul nostru cu Valea Dorului, unde frumuseţea e sfîşietoare, muntele, cerul, vulturii, zăpada, norii, îl apuci pe Dumnezeu de picior şi nu-i mai dai drumul, îl încalţi în clăpar şi schiezi împreună cu el ca la începuturile lumii...

Alte stiri din Editorial

Ultima oră