Pe motiv că erau foarte bucuroși de venirea pe această lume a unei nepoțele ’’așteptate de multă vreme’’, un grup de romi s-a răcorit cu o ladă de bere pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara.
Nu știu de câte secole era așteptată micuța urmașă a regilor cu cai în turnul palatului, însă jena afișată de primarul localității când a trebuit să-i amendeze pe petrecăreții blasfemiatori mi-a amintit că aceleași sentimente le resimt și eu de câte ori sunt nevoit să atrag atenția celor care disturbă echilibrul spațiului public. Nici eu nu m-am născut la Paris și n-am fost educat de bonă suedeză dar, după ce am depășit vârsta la care încă mai călcam și iarba din afara stadioanelor, am realizat că tot ceea ce încarcă ochii de frumos și sufletul de respect, îți ușurează semnificativ viața. În timpul alergăturii bezmetice cu care ne umplem fiecare zi a săptămânii, aproape că nu există moment în care să nu ne lovim de mitocani.
O nuntă care blochează circulația, un jeep parcat mârlănește pe pista de biciclete, o bătaie la hyer-market între doi soți infideli, o bătrânică batjocorită de niște puberi cretini sau nădragii lăsați pe teniși de un exchibiționist în stația de tramvai, te alimentează, negreșit, cu disconfort.
De cele mai multe ori, după ce ai depășit respectivul eveniment, te iei cu ’’ale tale’’ și, până la următoarea oprire, uiți. Mai rău este când urâtul trăiește sau se
întâmplă acolo unde îți petreci cea mai lungă perioadă din viață, și anume acasă. ’’Prietenii ți-i alegi, vecinii, ca și rudele, ți-i dă Dumnezeu’’, spune o vorbă bătrânească, a cărei înțelepciune mi-o amintesc zilnic.
Înainte de 1989, locuințele se repartizau prin intreprindere și locatarii unui bloc aveau ceva în comun, îi lega, pe lângă vecinătate, și domeniul de activitate. Astăzi, locul în care vrei și poți să-ți stabilești adăpostul este o adevărată loterie în ceea ce privește vecinii. De obicei, și dacă ești norocos, unul din patru vecini sunt cam pe aceeași lungime de undă cu tine. Cu restul, adică cu cei mai mulți, ești obligat să ții lecții de civism și emancipare, ca primarul Timișoarei cu uncheșii nepoțelei ’’mult așteptate’’. Câinele lor care latră exact când tu citești o carte, cocoșul lor care cântă când tu dormi, fumul de la grătarul lor care umple dormitoarele tale, mașina
lor parcată în ușa garajului tău, manelele din boxele lor care gâdilă neplăcut urechile tale, trotuarul tău umplut de semințele lor, florile tale rupte în ziua în care ei merg la doctor, sunt numai câteva dintre minusurile (ca să fiu civilizat) la care mai avem de lucrat. Cu vorba bună lucrurile se schimbă greu (gândiți-vă cât v-ar lua să învățați o găină să spună pe de rost pătratele primelor 20 de numere naturale).
Din păcate, știind că popoarele din țările civilizate s-au șlefuit în mii de ani, cu ajutorul unor legi și reguli extrem de drastice, încerc, dar mi-e imposibil, să socotesc cam câte milenii ne vor trebui nouă, măcar să ne spălăm toți, și-n fiecare zi, pe dinți.
