Am fost la bibliotecă. Am fost la o bibliotecă publică. Mi-am făcut permis. Mi-am dat seama că n-am mai avut permis la bibliotecă de 15 ani sau ceva. Toamna îmi reînnoiam toate permisele la toate bibliotecileŞ e la BNR la BCP (Centrală Pedagogică), la Institutul Francez şi British Council. Şi la Sadoveanu. Aveam foarte multe permise de bibliotecă şi le foloseam pe toate.
Acum mi-am dat seama ce-mi lipsea din portofel din toţi anii ăştia în care nu mi-am mai făcut permis la bibliotecă. (Ah! Şi să nu uit abonamentul la Cinematecă!)
De cînd m-am împrietenit cu goagăl, nu mi-a mai trebuit permis la bibliotecă. E rău asta. E nepermis. Da, gugălul e NEPERMISUL la bibliotecă. Hm.
Am de gînd să-mi fac iar permise la toate bibliotecile la care eram “permisă”. La toate bibliotecile “permisive” cu mine. E frumos să cauţi cota unei cărţi. Să te apleci după litera Z. Să te enervezi cînd nu găseşti ceva şi să afli că s-a dat “pe sală”.
Ştiu, gugălul ţi le dă pe toate mai uşor şi poţi să studiezi ceva în acelaşi timp cu altcineva. Gugălul nu dă “pe sală”. La Gugăl nici nu trebuie să te apleci după litera Z.
Şi nici n-are custode Gugălul. Dar îmi lipseşte biblioteca. Ȋmi lipseşte să mă enerveze un strănut într-o linişte ţiuitoare. Mărturisesc că mă distrează adnotările făcute cu pixul de mai mulţi cititori infideli cărţii: “te iubesc, Roxana, sper să găseşti asta” mi se pare foarte romantic. Oare Roxana o fi găsit “asta” vreodată? Dacă aveau aceeaşi bibliografie se prea poate ca Roxana s-o fi găsit, dar poate Roxana se-ntreba dacă e Roxana care trebuie şi, dacă da, al cui e scrisul ăsta? Cine o iubeşte pe Roxana?
Vezi? La gugăl lucrurile astea s-au pierdut. S-a pierdut multă inocenţă cu internetul. Un mesaj romantic postat pe feizbuc riscă să devină subiectul unor insolenţe greu de imaginat. Studentul fără nume îşi scrie mesajul în cronologie, iar Roxana, ştie ea cine, dă un like în timp ce schimbă programul la televizor. Hm.
