În lumea fotbalului, după ce ai noştri ca brazii de dincolo de Prut le-au scos galezilor fotbalul din cap pe la colţurile careurilor de 16 m, numai despre asta se vorbeşte. Tocmai într-o „ţară” în care cei ce urmează să vină sunt sfătuiţi să lase bijuteriile acasă, a fost dată peste cap toată teoria despre fotbal. Parcă şi-a băgat cineva coada, auzi! Comentatorii sportivi, de ici – de colo, stau cu pixul în gură şi aşteaptă inspiraţia, substratul dedesubtul, explicaţia acestui rezultat uluitor. N-am încotro şi trebuie să scot lumea fotbalistică din enigma în care a intrat, explicând cauza înfrângerii galezilor la Chişinău. Sigur, nu poate fi ignorată prestaţia echipei moldovene, pe alocuri sclipitoare, cu toate că oaspeţii îşi lăsaseră bijuteriile la Cardiff, dar toată victoria, toată vraja cu care a fost atins balonul de ai noştri stă în numele antrenorului. Căci poate nu ştiaţi că antrenorul echipei moldovene se cheamă, se strigă, se numeşte: ION CARAS. Cum să aibă câştig de cauză un Speed sau un Blake în faţa maestreului, artistului, cum să-i zic altfel, nea Ion Caras? De-aia s-a şi întâmplat ca Ţara Galilor să plece de la Chişinău cu „carasu’ lu’ Gheorghe Grasu”, iar meseriaşul de Ion Cras să obţină cele trei puncte puse în joc. Fie doar şi din cauza acestui om cu un nume românesc până-n măduva oaselor, până la fior chiar, şi tot n-am pierdut speranţa că fiica rătăcitoare înfiată momentan sub numele Republica Moldova, va reveni la sânul patriei mamă. Şi unirea, la urma-urmei, nu tebuie s-o facă cine ştie ce mare politician; e de-ajuns, nu-i aşa, să existe unul pe care să-l cheme Ion Caras. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
