Cabinetul Hagi

14 Noi 1994
Cabinetul Hagi
Toate hotărârile importante pentru ţară trec prin gleznele lui Hagi. Preţul cărnii şi toate celelalte preţuri care se regăsesc în sacoşa poporului sunt trimise departe de hotarele noastre, într-o secundă, de călcâiul lui Hagi.  Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara pe stadionul din Ghencea n-a fost altceva decât o dovadă că domnul Gheorghe Hagi poate deveni oricând şeful unui cabinet care să funcţioneze cel puţin pe timpul iernii. Şi când prim-ministrul Gheorghe Hagi conduce o şedinţă de guvern, toţi ceilalţi miniştri din cabinetul său parcă ştiu dinainte care o să fie ordinea de zi. Luările de cuvânt sau ieşirile la rampă, cum vreţi să le spuneţi, ale celorlalţi miniştrii fac pentru populaţie cât o mie de discursuri ţinute în Parlamentul României. Când ai un guvern cu ministru al apărării pe Belodedici, ministru al muncii – Dorinel Munteanu, ministru al finanţelor – Ilie Dumitrescu, minisitru al reformei – Lupescu, ministru al cercetării şi tehnologiei – Gică Popescu, ministru al afacerilor externe – Răducioiu, criza, inflaţia, şomajul devin chestiuni de domeniul trecutului. Ce e mai prost, însă e că după spectacolul de lux oferit de capitaliştii echipei de fotbal a României, trebuie să ne întoarcem la piesa de teatru în care jucăm cu toţii de cinci ani încoace. Sigur, cea mai mare parte dintre noi suntem figuranţi în această piesă, dar asta nu ne împiedică să ne umflăm pieptul de câte ori păşim pe scenă. Apoi iar încep parlamentarii să plângă pe umărul Comisiei „Apartamentul”, cum că ei au trăit câte „paişpe” într-o cameră, iar casele le-au dat soacrelor ca să scape de gura lor. Şi uite, atât primul-ministru, cât şi ceilalţi miniştri de o zi ai noştri au plecat fiecare pe la echipele lor, fără să ştie însă că toate hotărârile importante pentru ţară trec prin cabinetul lui Hagi. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră