Brazilia a driblat Lumea

18 Iul 1994
Brazilia a driblat Lumea
Să nu-ţi vină să crezi, echipa de 5 km marş a Suediei a luat locul al III-lea la Campioantul Mondial de fotbal!!! Asta ar mai fi cum ar fi – doar s-a întâmplat – dar, colac peste pupăza aia de K. Andersson, cică Suedia ar face parte dintre echipele cu cel mai spectaculos joc.  Păi dacă „gazela” aia de Ingesson e unul din cei care şi-au adus contribuţia la „jocul spectaculos”, e clar că băieţii vorbesc de altceva. A, că maimuţoiul de Ravelli făcea tumbe pe lângă golurile lui Răducioiu, da, cu asta sunt de acord: să ridice spectacolul pe cele mai înalte culmi. Scriu cu sufletul greu aceste rânduri când mă gândesc că… echipa României… dar acum aştept dezlănţuirea sambei braziliene care timp de 90 de minute s-a lăsat aşteptată. Cele câteva ruperi de ritm ale lui Romario n-au putut, după două  reprize, să declanşeze carnavalul. Viola, noul intrat în echipa Braziliei, driblează cerul, pământul plus o duzină de italieni, însă Romario nu poate înscrie. Doi brazilieni „se bat” între ei pentru minge, se bat să ajungă eroi naţionali, dar fluierul arbitrului îi opreşte. Pe nedrept, căci echipa mai bună a acestei finale a fost Brazilia, italienii apărându-se 120 de minute din tot atâtea. Ratarea lui R. Baggio – cât de uşor se destramă idolii şi ce greu se clădesc – taie venele sambei care, din câteva mişcări de buric, se va împrăştia în întreaga Brazilie. Lacrimile lui Romario se îngemănează cu cele ale lui Franco Baresi, născând încă o dată fotbalul. În timp ce două miliarde de oameni se vor culca în această noapte visându-i pe Romario şi Bebeto, milioane de brazilieni vor scălda Rio de Janeiro şi celelalte oraşe cu inimile şi dansul lor. Brazilia a driblat Lumea, devenind campioană mondială. Bună dimineaţa, Brazilia! Frumos îţi stă cu coroana pe frunte!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră