Asuncion – o bijuterie la gâtul Paraguayului

20 Mai 1994
Asuncion – o bijuterie la gâtul Paraguayului
Spre deosebire de alte bijuterii, care de obicei se expun, Asuncion-ul este ascuns într-o  mare de verdeaţă. Privit de sus, din avion, oraşul pare că nu are decât străzi şi curţi, unde poţi lejer să faci un meci de fotbal. De fapt, aceste spaţii trădează casele care, o dată ce ai ajuns pe pământ, o să descoperi că sunt vile destul de elegante, peisajul din jur dându-ţi senzaţia că te afli într-o staţiune de munte. Nu ştiu de ce, dar cred că cea mai lungă preşedinţie din America Latină a secolului XX cea a generalului Alfredo Stroessner, de la 1954 până la 1989 – când regimul dictatorial al acestuia, care a fost înlăturat printr-o lovitură de stat, a aşezat lucrurile aici. Mai mult decât atât, se vede că nemnţii care trăiesc pe acest pământ în număr destul de mare au avut un cuvânt de spus, ordindea şi disciplina cosntrucţiilor, curăţenia oraşului, pe care le întâlnim aici, nu sunt specifice unui oraş din America de Sud, ci mai  degrabă unuia din Europa Occidentală. Asuncionul este topit în picioare de cei 600.000 de locutiori ai săi, din cele 4 milioane cât are întregul Paraguay, pentr ua putea fi turnat într-o bijuterie care să spună totul despre "colţul” acesta de lume aflat undeva  în miezul continentului, fără ieşire la mare. Dar ce nevoie mai are de ieşire la mare această podoabă, dacă fiecare din noi o duce în suflet peste mări şi ţări? Aşa cum stă ea agăţată la gâtul Paraguayului, nu poate decât să-şi facă ţara să ocupe unul din primele locuri ale podiumului Americii Latine, loc ce-l merită cu prisosinţă. Şi  pentru că pe lângă limba maternă - guarani, paraguayenii vorbsc o a doua limbă, spaniola, vă spun de pe buza acestui safir: buenos dias!

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră