Arrigo Sacchi – Dumnezeul italienilor

Echipa americană, această înstelată prezenţă la Campionaul Mondial, n-a putut să-i învingă pe brazilieni, cu toate că jucătorii săi au tras în cele 90 de minute de joc un şut la poarta lui Taffarel. Faptul că s-au antrenat asiduu înainte de acest meci, la loviturile de la 11 m, s-a întors împotriva lor pentru că au ajuns la punctul de unde se execută lovitura de pedeapsă o singură dată şi atunci aşa, într-o doară. Totuşi, să nu fim prea răi şi să spunem că echipa SUA are meritul incontestabil în propăşirea sportului rege pe meleagurile natale. Acum, că au prins gustul fotbalului, e probabil ca Lalas şi ai lui să devină, cel târziu până la sfârşitul mileniului trei, una din primele opt echipe ale lumii. Poporul e tânăr, aşa că am răbdarea necesară atingerii performanţei respective. Punct. Mai era un minut din meciul Nigeria– Italia şi „macaronarii” erau conduşi cu 1-0. Stadionul amuţise (era plin de italieni) şi linştea era spartă doar de urletele lui Amigo Sacchi. Corabia acestuia care deja luase apă o dată cu eliminarea lui Zola – cu fruntea căzută pe pământ în urma cartonaşului roşu primit – era în derivă şi el – MARELE ANTRENOR - încerca, cu ultimele eforturi vocale, să le arunce elevilor săi picătura de energie, acel „zvâc” ce poate face minuni. Şi cel care a respirat până în ultima clipă pentru antrenorul său a fost Hussi – fundaşul dreapta – care a învins de unul singur brava, până atunci, apărare nigeriană, pasându-i apoi ca la carte ştersului R. Baggio care a înscris. Însă Baggio nu tebuie înălţat în slăvi, ci coborât cu picioarele pe pământul acestei Cupe Mondiale. De înălţat trebuie înălţat Amigo Sacchi care, după părerea mea, este singurul antrenor care poate învinge – chiar şi de unul singur – echipa Germaniei. Sacchi, dacă ar avea un Hagi, un Ilie Dumitrescu, un Răducioiu, ar câştiga la pas acest campionat. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ