Arpad şi Maria

26 Ian 1994
Arpad şi Maria
În editorialul de la miezul nopţii nu veţi găsi niciodată vreo veste învinsă de timp. Căci, poate nu ştiaţi, timpul obişnuieşte să-şi înfigă secundele în trupul veştilor până când acestea nu mai pot să vadă lumina tiparului. Or cititorul "Jurnalului Naţional” nu vrea o astfel de pradă, el caută ştiri vii, cu care e gata să se lupte pentru a vedea cât de adevărate sunt. Dacă Arpad şi Maria au împărţit gulaşul şi sarmalele o sumă de ani, începând să se hărţuiască însă, din această noapte există cineva care le va întinde o mână caldă de parlamentar. Căci a venit vremea să aflaţi că, în cursul zilei, dl. Adrian Severin a fost ales raportor al Consiliului Europei pentru probleme naţionale în legătură cu căsătoriile mixte. E proaspătă, e vie? La Strasbourg, în timp ce dl. Dumitru Buzatu cuvânta în Parlamentul Europei, românii au simţit o clipă cum buzunarele lor se umpleau de bani şi nu ştiau de ce. Pentru că dl. Buzatu a relevat în intervenţia sa că "pierderile înregistrate de România ca urmare a aplicării sancţiunilor ONU se cifrează la 7 miliarde de dolari”. Ieri seară, luna s-a înfăşurat în culori – meteorologul de serviciu numind fenomenul halou – şi a nimerit chiar în pagina 24 a ziarului pe care tocmai îl citiţi. Împăturiţi repede ziarul, băgaţi-l în buzunar şi duceţi-l acasă, să nu mai vadă nimeni că aveţi o astfel de comoară. Sau poate daţi repede o fugă până la aeroport pentru a face cu mâna dlui Mircea Coşa, care pleacă la Devos, în Elveţia, unde va reprezenta România la Forumul Economic Mondial. Bună dimineaţa!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră