Anul mântuirii

18 Apr 2001
Anul mântuirii
Am aflat că anul 2001, primul an al secolului XXI şi totodată al celui de-al III-lea mileniu, este “Anul mântuirii”. Probabil că fiecare dintre noi are o versiune proprie pentru ceea ce înseamnă mântuire. În dicţionar, la cuvântul “mântuire” putem citi: “acţiunea de a (se) mântui şi rezultatul ei”. Iar la “a mântui”: “a (se) salva dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.; a se vindeca; a ierta sau a obţine iertarea pentru păcatele săvârşite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva; a (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi”. Frumoasa şi bogata limbă română, atât de greu încercată în aceşti ani de tranziţie, înseamnă, pe undeva, supravieţuirea noastră, dar, în egală măsură, şi şansa de a alege felul mântuirii. Nu pentru că mântuirea ar fi de mai multe feluri, ci la alegerea mântuirii ne ajută limba română. Biata limbă română, siluită şi răstignită, tot ea ne dă şansa unei mântuiri pe seama şi mărimea sufletlui nostru. Pentru noi “a mântui”, din fericire, nu înseamnă “a scăpa de pedeapsa divină”. Nu, “Dumnezeu nu ne-a bătut”, chiar dacă în mijlocul unei nenorociri spunem tocmai contrariul, găsind explicaţia neputinţei noastre: “Ne-a bătut Dumnezeu!”. An mântui prin moarte, ca să luăm o altă definiţie a dicţioanrului, este o soluţie care nu ne e caracteristică. Mai ales acum. Jertfa supremă la începutul scolului XXI, în general, apare desuetă, şi cu atât mai mult pentru noi, obişnuiţi de la o vreme încoace mai mult să mimăm jertfa să o trăim ca atare. În plus de asta, jertfele nu intră în plan, nu sunt comandate, planificate. Ele pur şi simplu vin şi trebuie primite ca un dar. Un dar pe care nu cred că suntem în stare să-l primim. “Definiţia” în care ne putem găsi mântuirea este: “a se izbăvi, a se salva”. Trăim nevoia de izbăvire, nevoia de a ne salva, iată cum poate fi definită mântuirea noastră. Suferinţa, păcatele şi greşelile noastre din ultimii ani ne obligă la izbăvire, la mântuire. E şansa care vine mănuşă pe sufletul românesc. Anul 2001, “Anul mântuirii”, ne-a găsit gata de izbăvire. În ce constă mântuirea noastră? Asta e deja o altă problemă!
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră