Cuvântul “Denie” provine de la “vdenia” care înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia. Rânduiala acestor slujbe speciale din Săptămâna Patimilor este explicată de Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în volumul “Foame şi sete după Dumnezeu înţelesul şi folosul postului”: “Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei Lui Hristos. În Sfântul şi Marele Post al Paştilor, Deniile sunt săvârşite în zilele de miercuri şi vineri seara din Săptămâna a cincea, precum şi în toată Săptămâna Sfintelor Patimi. Rânduiala slujbei Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, care este săvârşită joi seara şi în care sunt citite cele doisprezece Evanghelii despre Pătimirile Domnului, este specifică Bisericii Ortodoxe Române. La Denia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, săvârşită vineri seara, în Biserica Ortodoxă se cântă Prohodul Domnului”.
În Sfânta şi Marea Luni, se face pomenire fericitului Iosif cel preafrumos, ca preînchipuire a Domnului şi, totodată, smochinului care s-a uscat prin blestemul Mântuitorului.
În Sfânta şi Marea Marţi, Sfinţii Părinţi au rânduit a se citi pericopa evanghelică de la Matei, ce aduce în atenţie pilda celor zece fecioare. Prin parabola celor zece fecioare, Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă la milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, spunându-ne să fim cu băgare de seamă, pregătiţi oricând pentru sfârşitul vieţii pământeşti.
La cea de-a treia Denie se face pomenirea femeii păcătoase care L-a uns cu mir pe Domnul, cu puţin înainte de înfricoşătoarele Sale patimi.
Părintele Eugen Drăgoi explică în volumul “Postul Mare” că, în această seară, dumnezeieştii Părinţi au rânduit prăznuirea a patru lucruri ce s-au petrecut însă în Joia Mare: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului. După Cina cea de Taină, Mântuitorul a mers cu ucenicii în Muntele Măslinilor, în locul numit Ghetsimani, spre care Iuda i-a călăuzit pe iudeii care încercau să-L prindă. De aici încep înfricoşătoarele lui Hristos patimi, “cu neputinţă de rostit în cuvinte”, după cum subliniază părintele Eugen Drăgoi.
Slujba de vineri cuprinde Prohodul Domnului, cântare care “reprezintă încheierea unei adevărate drame, care începe cu prinderea Măntuitorului şi se sfârşeşte cu punerea Lui în mormânt”.
