Calendar ortodox 23 aprilie: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă şi Sâmbăta lui Lazăr

23 Apr 2016 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 23 aprilie: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă şi Sâmbăta lui Lazăr

Despre Sf. Gheorghe se ştie că a fost un viteaz “de neam strălucit şi luminat”, părinţii săi fiind dreptcredincioşi din Capadocia. Datorită vitejiei sale a ajuns conducător de armată în garda împăratului. În anul 303, când Diocleţian a declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-şi mărturisească dreapta credinţă întru Hristos. Sinaxarul ne spune că “Sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas Sfântul nevătămat. Apoi, legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se Sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, Sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra, împărăteasa, a mărturisit pe Hristos-Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii, mulţi, în Hristos, văzând că Sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu, cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând Sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat Sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea Lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea Lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu. (...) Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că Sfântul Mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat (...); iar împăratul a poruncit ca să taie pe Sfântul şi pe Alexandra, împărăteasa, cu sabia”. Sfântul Gheorghe a primit cununa muceniciei, fiind decapitat la 23 aprilie 303, iar Sfânta Alexandra, făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul Lui Dumnezeu, în aceeaşi zi.
Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este foarte cunoscută, fiind prezentă şi pe steagul Moldovei medievale, trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Sâmbăta lui Lazăr

Sâmbăta dinaintea Floriilor este numită Sâmbăta lui Lazăr şi, pe lângă pomenirea morţilor din neamurile noastre, Biserica Ortodoxă face şi pomenirea lui Lazăr, pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a înviat.
Despre Lazăr nu cunoaştem foarte multe, însă din Sfintele Evanghelii aflăm că era din Betania, fiind fratele Martei şi al Mariei. Lazăr ocupa un loc aparte în inima Mântuitorului, mai ales că Betania nu era departe de Ierusalim, Domnul mergând deseori în casa celor trei fraţi pe care îi iubea. Se spune chiar că Lazăr ar fi fost fiul fariseului Simon, în casa căruia ar fi avut loc Cina cea de Taină. Însoţit de ucenici, Domnul Iisus Hristos ajuns în Betania a patra zi după moartea lui Lazăr. Marta şi Maria erau îndoliate şi îndurerate, astfel că “mulţi dintre Iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le aline pentru fratele lor” (Ioan, 19). De cum a auzit că vine Iisus, Marta I-a ieşit în întâmpinare la marginea satului, spunând: “Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan, 11, 21). Dar Iisus i-a răspuns: “Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Deşi Lazăr fusese cuprins de putreziciune, Domnul Iisus Hristos a cerut să fie dată la o parte piatra de la uşa mormântului şi, mulţumindu-I Lui Dumnezeu Tatăl că I-a ascultat rugămintea, “a strigat cu glas mare: «Lazăre, vino afară!». Şi a ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză; şi faţa lui era înfăşurată cu maramă. Iisus le-a zis: «Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!». Atunci mulţi din Iudeii care veniseră la Maria şi au văzut ce făcuse Iisus, au crezut în El” (Ioan 11, 43-45).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Credinta

Ultima oră