Din vremea lui Pazvante Chiorul. Motive de divorţ: Incestul - un păcat mai cumplit decât preacurvia

01 Oct 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Motive de divorţ: Incestul - un păcat mai cumplit decât preacurvia

Diverse alte motive de divorţ pot fi invocate pentru a cere despărţirea. Astfel, 28 de cereri prezintă aproape fiecare o altă cauză de separare: amestecarea de sânge (4), călugărirea unuia dintre soţi (9), hoţia bărbatului (4), căsătoria silită (2), diferenţe sociale (3), la a patra căsătorie (1), nepotrivirea de vârstă (2), căsătorie prin rapt (1), sodomie (2).

Amestecarea de sânge este văzută de Biserică ca legătura cea mai detestabilă: „sângele amestecat iaste un păcat şi o greşeală mai rea şi mai cumplită decât preacurvia”, glăsuieşte glava 211. Pravila consideră că relaţiile incestuoase dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi surori, dintre bunici şi nepoţi prezintă gradul cel mai mare de periculozitate.

Aceste relaţii se pedepsesc cu moartea, în schimb, celelalte legături de rudenie şi alianţele spirituale se lasă la voia judecătorului. Amestecarea de sânge nu devine decât rareori subiect pentru o jalbă, ea fiind descoperită, mai degrabă, datorită altor probleme pe care oamenii le au sau pur şi simplu întâmplător, prin intermediul unui denunţ din partea unui membru al comunităţii respective.

Gheorghe şi Maria din satul Ştefanda, judeţul Vlaşca, sunt fraţi vitregi. Ei fug împreună la Giurgiu (oraşul era atunci sub jurisdicţie otomană) unde se căsătoresc şi unde rămân timp de cinci ani. Orice întoarcere în ţară le-ar aduce pedeapsa, întrucât legătura lor încalcă normele Bisericii. Traiul într-o lume străină, departe de casă şi fără ajutorul familiei n-a mers aşa cum se aşteptau probabil, căci după cinci ani revin spăşiţi.

Pentru a scăpa de pedeapsă, la 3 noiembrie 1791, ei se prezintă singuri în faţa mitropolitului, se umilesc şi se pocăiesc, susţinând că n-au ştiut că au comis un păcat atât de grav. Oare i-a crezut Prea Sfinţia Sa? Mitropolitul nu i-a crezut, dar a închis ochii pentru a nu da ampoare cazului, mai ales că la mijloc se afla un copil.

Cei doi primesc separarea şi, ca urmare a tinereţii lor, au dreptul de a se recăsători, cât mai repede posibil, pentru a nu cădea din nou în păcat unul cu altul. În ceea ce priveşte fata, aceasta îi revine mamei, dar cu obligaţia tatălui de a contribui la creşterea şi înzestrarea ei.

Un alt caz, judecat de Mitropolie la 21 ianuarie 1787, este cel al lui Petco şi Neaga din Singureni, judeţul Vlaşca. Ei au fugit împreună la Giurgiu, la opt zile de la nunta fraţilor lor, unde s-au cununat şi au făcut şi un copil. Scenariul pare identic cu cel prezentat mai sus. La un an de la căsătorie şi în faţa greutăţilor cotidiene, Petco se reîntoarce, îşi lasă soţia şi copilul la casa părinţilor săi, el revine la Giurgiu, ştiind că, de ar fi prins, nu ar scăpa nepedepsit.

Autorităţile locale intervin imediat, iar Neaga este ridicată la închisoare pentru a fi trimisă în surghiun la mănăstire. Se consideră că din moment ce va fi închisă între zidurile mănăstirii, se va evita întâlnirea şi astfel se va pune capăt unei legături păcătoase. Măsura se opreşte însă la jumătate, deoarece tatăl fetei intervine şi promite că se va transforma în gardian pentru fiica sa.

El propune îndepărtarea ei din sat, şi astfel devine slujnică undeva, pe Podul Mogoşoaiei, la un unchi gata s-o primească. Totodată, tatăl se angajează să vegheze asupra ginerelui pe care promite – dacă s-ar întoarce – să-l predea în mâinile autorităţilor locale.  (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră