Unul dintre junii-primi ai zorilor cinematografiei românești, atletic, cu alură de luptător în filmele istorice, de fin intelectual în filmele cu încărcătură psihologică ori în cele cu teme sociale, de șarmant aventurier ori dezinvolt cuceritor în cele de dragoste, Ion Dichisenu a fost (și este) un actor cu mare succes de casă, după care au suspinat cu sau fără speranță zeci de mii de femei, farmecul și faima sa trecând indubitabil dincolo de granițele țării. Căci este unanim recunoscut faptul că celebra Sara Montiel făcuse o pasiune arzătoare pentru el.
S-a născut la 20 octombrie 1933, în Adjud, într-o familie cu tatăl, bunicul și străbunicul ceferiști și-a avut o copilărie dificilă și aventuroasă, petrecută până la vârsta de 9 ani la Adjud, fiind apoi, un an de zile, în lotul de prizonieri (împreună cu familia) într-un lagăr de concentrare la Salzburg, Austria. După terminarea războiului, când i-au eliberat americanii, tatăl său a fost întrebat dacă vrea să rămână (pe bani buni) în zona eliberată de bolșevici, însă n-a acceptat, convins că adevăratul său rost este acasă, în România.
S-au întors, părinții s-au prăpădit repede, și-a fost mai degrabă crescut de sora sa, Eugenia, mai mare cu 14 ani decât el. A început să muncească de mic, a cărat rigle la CFR, iar, la 14 ani, a mers la Galați la o școală metalurgică, unde a stat numai câteva luni. S-a mutat apoi la Strungărie, unde a rezistat câțiva ani.
S-a întors apoi în București, la sora sa, și-a dat examen la Politehnică, la Economie Minieră. Dar, după cum spune, umbla cu Shakespeare într-un buzunar și cu chimia organică în alt buzunar. A ajuns la teatru cunoscând o balerină, Cristina, nepoata uriașului actor George Vraca. Încrezătoare în potențialul său, Cristina îi aranjează o întâlnire pentru audiție cu Vraca. Învață repede „Rea de plată” de Coșbuc, „Pașaportul sovietic” de Maiakovski și „Cântec despre mama ostașului” de Alexei Surkov. Îl convinge, însă, cu monologul lui Othello și Vraca îi dă o scrisoare de recomandare pentru teatru.
Din 300 de candidați a intrat al doilea. Destinul sau steaua sa norocoasă își făceau lucrarea. După absolvirea IATC, în 1959, a plecat cu toată promoția la Botoșani, însă este recunoscut ca adevărat actor datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara. Dar adevărata celebritate de la cinematografie i se trage. A jucat în jur de 60 de filme (cu tot cu producțiile naționale) cu rușii, cu americanii, cu francezii, cu ungurii, fiind un răsfățat al anilor 60-80.
Este deținătorul premiului ACIN 1979 pentru interpretarea din filmul „Clipa” și rămâne în memoria cinefililor cu multe roluri interpretate dintre care amintim: Petrescu (Tunelul), Furius (Kampf um Rom I), Cpt. Mărgărit (Trandafirul galben), dar mai ales în rolul Pierre Vaillant din serialul „Toate pânzele sus”. Mai joacă în „Tudor”, „Bătălia pentru Roma”, „Cântecele mării”, „Melodii, melodii”, „Burebista”, „Cucerirea Angliei”, etc.
În anul 1995 a publicat volumul „Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză”, în 2016 volumul „Am fost rivalul regelui” și-a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, în 30 mai 2002.
Astăzi, reputatul actor, Don Juan-ul anilor 60, nu-și arată vârsta nici la 87 de ani, acum împliniți, fiind la fel de șarmant,de volubil și de dinamic, ca în urmă cu câteva decenii. Să-i urăm tot ce e mai frumos în lume, multă sănătate, bucurii, ani buni pe mai departe și să-i mulțumim pentru frumoasele clipe dăruite nouă, spectatorilor săi. La mulți ani, maestre!
