Turism cu mitraliera în coaste. Cum vă place?

14 Iul 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Turism cu mitraliera în coaste. Cum vă place?

 

teroristi turism
Pentru turiștii europeni, terorismul a devenit un element-cheie în alegerea locului în care își vor petrece câteva zile de concediu.

Unii aleg locuri cât mai apropiate de casă, alții se gândesc la țări ceva mai sigure, alții își asumă riscul și merg chiar și acolo unde deja au explodat niște bombe sau niște descreierați au înfipt cuțite sau au tras focuri de armă în oameni nevinovați.

În orice caz, majoritatea sunt nevoiți să accepte ideea că la tot pasul, în orașele cu flux mare de turiști vezi militari înarmați, polițiști, jandarmi și chiar tanchete au devenit parte din peisaj.

FotorCreated
Italia, cel puțin, este unul dintre exemple. Chiar și fără atentate de genul celor de la Istanbul, Paris sau Bruxelles, își întâmpină numeroșii turiști cu mitraliera la vedere.

Chiar dacă de cele mai multe ori chipeși, purtătorii de uniforme militare și de arme nu dau sentimentul de securitate, ci din contră, pe acela că pericolul persistă.

army7
Turismul este într-o schimbare fundamentală, iar multe dintre destinațiile cândva extrem de prizate sunt acum afaceri ruinate.

Cu toate astea, statistica spune că probabilitatea de a deveni victimă a unui atac terorist într-o țară străină este extrem de mică. Mai degrabă mori într-un accident de mașină în drum spre aeroport sau suferi un atac cardiac, în aeroport, din cauza cozilor interminabile de la check-in.

O cercetare realizată de Consiliul Mondial pentru Călătorii și Turism (World Travel & Tourism Council – WTCC) a demonstrat că turismul revine la valorile obișnuite la 13 luni după comiterea unui atentat terorist.

În schimb, o epidemie provoacă scăderi ale turismului pentru 21 de luni, în timp ce un dezastru ecologic are efecte negative timp de 24 de luni.

O perioadă de incertitudine politică (categorie în care putem include și protestele violente împotriva conducerii țării) atrage după sine un interval de circa 27 de luni pentru ca orașul respectiv să revină la nivelul obișnuit al numărului de turiști.

politie2
Totuși. La Istanbul mor turiști străini în atentat. La Ierusalim sau aiurea în Israel sunt înjunghiați alți turiști străini. Pe terasă la Paris mor chiar și români în atentate. În X sau Y loc se mai întâmplă să cadă şi străini victime furiei oarbe a teroriştilor. Și lista continuă, ca să nu mai pomenim despre atentatul de la aeroportul din Bruxelles.

tancheta
Cine se mai duce cu inima deschisă la Istanbul, după ce orașul e zguduit de câteva atacuri?

Cine mai merge liniștit în Egipt, cine se mai bucură de plajele tunisiene fără frică în sân?

Ba chiar și în Grecia, în zonele invadate de refugiați, cine se mai simte în largul lui?

Câteva imagini surprinse în Italia sunt edificatoare. Vi le prezentăm.

politie Florenta

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră