Coaliția neputincioșilor: discursuri despre victoria democrației și promisiuni de zeci de miliarde de euro dar pentru pace e nevoie de dialog

20 Noi 2026
Coaliția neputincioșilor: discursuri despre victoria democrației și promisiuni de zeci de miliarde de euro dar pentru pace e nevoie de dialog

Zeci de lideri adunați la Berlin, discursuri despre victoria democrației și promisiuni de zeci de miliarde de euro – aceasta este imaginea cu care Europa încearcă să răspundă summitului marilor puteri din China. Însă, dincolo de festivism și de încurajările reciproce din „bula celor dispuși”, realitatea din teren arată o Europă incapabilă să schimbe cursul războiului și blocată în propriile dogme. Într-un comentariu acid pentru presa germană, analistul Thomas Fasbender atrage atenția într-un editorial in Berliner Zeitung asupra faptului că Europa s-a autoexclus din jocul diplomatic și riscă o confruntare pentru care nu este pregătită, cerând trecerea urgentă de la retorică la dialog direct cu Moscova.

Orașul era plin, străzile blocate, nu se putea trece pe nicăieri. În calitate de gazdă a „Coaliției celor dispuși”, Berlinul a trăit joi cel mai mare summit din ultimele decenii: aproximativ trei duzini de șefi de stat și de guvern, cu toții susținători ai Ucrainei, alături de negociatorul-șef al lui Trump din SUA și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Evenimentul a fost gândit ca un contrapunct la summitul în trei al marilor puteri din orașul chinez Shenzhen, desfășurat în aceeași zi. Încă dinainte era clar: Zelenski va ține unul dintre discursurile sale emoționante despre libertate și lipsa de libertate în Europa, despre lupta democraților împotriva autocraților și despre victoria dreptului și a dreptății. Presa îl va cita pe larg și va relata despre hotărârea europenilor de a ajuta ordinea mondială liberală, bazată pe reguli, să triumfe. Cu orice preț și „atât timp cât va fi nevoie” (as long as it takes).

Dar toate acestea sunt doar vorbe goale. Căci, după cum spune o vorbă din popor, nici cel mai bun om nu poate trăi în pace dacă nu-i convine vecinului cel rău. Iar vecinului cel rău, Rusia, nu-i convine ca Occidentul să i se așeze chiar în pragul ușii, în Ucraina. De asemenea, vecinul cel rău, Rusia, nu va renunța să insiste asupra unei noi arhitecturi de securitate, a cărei realizare nu a fost abordată după 1990 în mare parte din cauza omisiunilor părții ruse.

Vom reuși

Toate acestea pot fi ignorate cu argumente raționale. Există o mie de argumente care demonstrează că ordinea de pace reglementată a status quo-ului de dinainte de 2022 este exact ceea ce îi trebuie Europei. Faptele arată însă că vecinul cel rău, Rusia, nu o mai dorește. Iar forța faptului împlinit prevalează asupra forței normelor – nu în teorie, ci în practică.

SUA – și nu doar Donald Trump – au înțeles acest lucru. China, cu atât mai mult. Doar europenii își zugrăvesc lumea așa cum le place lor. În bula lor a „celor dispuși”, se bat reciproc pe umăr și își fac curaj unul altuia: „Vom reuși” (Wir schaffen das).

Dar cu ce? Și cum? Cele 45 de miliarde de euro, sprijinul pentru Ucraina avut în vedere pentru anul 2027, nu vor aduce înapoi nici estul Ucrainei, nici Crimeea. Ucrainenii pot distruge și cel de-al doilea arc al podului din Crimeea, pot incendia oricâte rafinării doresc – Rusia luptă împotriva Occidentului, iar în lupta împotriva Occidentului, Rusia nu cedează.

Bula „celor dispuși” mizează pe victorie, fără ca ea însăși să lupte. Și chiar dacă ar lupta, ordinea de pace care s-ar naște la capătul unui nou mare război în Europa cu siguranță nu ar coincide cu cea de după 1990.

Cât de puține sunt capabili europenii să livreze, în afară de mereu alte miliarde și retorică goală, o arată incapacitatea lor de a acționa constructiv. Cu ani în urmă s-au fixat pe Planul A (victoria Ucrainei și restabilirea vechii ordini) – acum, orice compromis pare o trădare. Totul începe cu incapacitatea de a cădea de acord asupra unui negociator. Oricine stă de vorbă cu rușii, de la Gerhard Schröder până la președintele finlandez Alexander Stubb, este imediat taxat.

În cele din urmă, s-a convenit asupra formatului E5: Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia și Italia, extins cu instituțiile europene. Asemenea celor șapte șvabi din poveste, aceștia vor porni la luptă cu pumnii strânși ferm pe aceeași suliță lungă. Fiecare îi ține spatele celuilalt și toți sunt cu ochii în patru ca nu cumva vreunul să dea din cap aprobator la vreun compromis prost.

Cum să iei în serios această Europă care se supraestimează atât de nemăsurat? De război nu este pregătită, iar nici miliardele, nici retorica nu o ajută mai departe. Ca mediator neutru ar fi avut o șansă, dar s-a transformat în parte implicată într-o confruntare în care alții sunt gata să meargă „all-in”.

„All-in” este punctul nevralgic

Acest „all-in” este punctul nevralgic. Rusia va mai sacrifica încă sute de mii de oameni pentru a-și atinge obiectivul: noua arhitectură europeană de securitate. Cine pariază împotriva acestui lucru, cine mizează pe o schimbare de regim la Moscova sau pe prăbușirea Federației Ruse, se joacă cu războiul.

Politicienii pot face asta, dar atunci ar trebui să știe că au națiunile în spatele lor. Tocmai acest lucru deosebește anul 2026 de 1914. Popoarele nu sunt pregătite și nici dispuse să meargă la război – nici cele vest-europene, nici cel german.

Europa s-a scos singură din joc și are o singură șansă să reintre: trecând din poziția de parte implicată în cea de mediator. Printre puținele voci raționale se numără Alexander Stubb. Abia în urmă cu câteva zile, el le-a cerut colegilor săi europeni să discute direct cu Vladimir Putin. Pentru pace este nevoie de dialog și diplomație. Europa a lăsat prea mult timp contactul cu Rusia în seama SUA. Așadar, ieșiți din bulă și intrați în dialog.

Alte stiri din Externe

Ultima oră