Zeci de răniți în tragedia din Colectiv, în continuare în stare critică

05 Noi 2015
Zeci de răniți în tragedia din Colectiv, în continuare în stare critică
133 de răniţi în urma incendiului devastator din clubul Colectiv rămân internaţi în spitalele din Capitală. 80 dintre ei sunt în stare critică sau gravă, dar medicii fac în continuare tot posibilul pentru a-i salva. Situaţia a fost staţionară în majoritatea cazurilor, iar medicii au continuat operaţiile de grefare în cazul pacienţilor care au putut suporta aceste intervenţii, precum şi curăţarea locală zilnică a arsurilor. 
 
„Complicaţiile legate de prezenţa acestor particularităţi patologice apar începând cu ziua a cincea, deci astăzi ne aflăm cam la graniţa, la momentul iniţial de apariţie a posibilelor complicaţii pulmonare, pentru că ţesutul pulmonar distrus de agresiunea termică începe să fie invadat septic cam în această perioadă”, a declarat șeful Clinicii de Chirurigie Pastică de la Spitalul Floreasca, doctorul Ioan Lascăr, citat de Rador.
 
Spitalele unde se află răniţii de la clubul Colectiv dispun de toate medicamentele şi materialele necesare, ca urmare a programului de finanţare derulat de minister, iar în afara echipelor de medici din străinătate veniţi să asigure suportul medicilor români, Ministerul Sănătăţii a dispus transferul unui număr de trei anestezişti de la Spitalul C.C. Iliescu la Spitalul Bagdasar Arseni, alţi trei de la Fundeni vor merge la Spitalul de Arşi, iar vineri un grup de medici de la Timişoara va ajunge la Spitalul Pantelimon.
 
Una din persoanele rănite în incendiu, o femeie internată la Spitalul de Arşi din capitală va fi transferată la o unitate medicală din Israel. Directorul spitalului, Cristian Niţescu, a explicat că starea ei este complicată de numeroasele operaţii pe cord la care a fost supusă înaintea tragediei. (V.M.)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră