E mai sigur ca jocul la LOTO. Vrei să torni pe cineva? Consiliul Concurenței te premiază! 100.000 de euro ar putea să fie ai tăi!

03 Oct 2015
E mai sigur ca jocul la LOTO. Vrei să torni pe cineva? Consiliul Concurenței te premiază! 100.000 de euro ar putea să fie ai tăi!
Este oficial! Consiliul Concurenței vrea să-i recompenseze cu 1% din valoarea amenzilor, pe cei care vin cu sesizări și care, ulterior, în urma verificărilor, se dovedesc corecte. Inițiativa aparține lui Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, care vrea astfel să încurajeze respectarea legii de către firme.

Pe scurt, dacă un angajat al unei firme află despre eventuale fraude ale acesteia și “pârește” la Consiliul Concurenței, acesta va începe o anchetă. Dacă pontul se dovedește corect, informatorul ar putea primi până la 1% din cuantumul amenzii aplicate, dar nu mai mult de 100.000 de euro, informeaza Agerpres.

Acest mecanism funcționează cu succes în mai multe state din vestul Europei, dar și din Statele Unite.

Amenzile aplicate în acest an de Consiliul Concurenței se ridică la 13.670.569 lei – peste 3 milioane de euro.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră