Viscolul și ninsorile fac prăpăd în țară! Copaci căzuți, stâlpi rupți, localități în beznă, drumuri blocate, zeci de oameni izolați

14 Noi 2016 | scris de Veronica Micu
Viscolul și ninsorile fac prăpăd în țară! Copaci căzuți, stâlpi rupți, localități în beznă, drumuri blocate, zeci de oameni izolați

Pompierii au intervenit în 17 judeţe din ţară pentru salvarea mai multor persoane surprinse de viscol şi pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe autoturisme sau pe carosabil, a stâlpilor de electricitate rupţi sau în pericol de cădere şi a diferitelor structuri prăbuşite.

20 de copii cazaţi la o cabană din stațiunea Parâng au fost ajutaţi de Salvamont şi de Jandarmerie.

În judeţul Alba, DJ 704 a fost blocat de zăpadă în cursul zilei, iar circa 170 de turişti nu au putut părăsi cabanele. Ulterior, drumul a fost curăţat, dar se circulă în regim de iarnă.

Biroul de Presă al IGSU informează că, în Caraş-Severin, pompierii militari au intervenit pentru a ajuta 12 turişti pe muntele Semenic şi pentru deblocarea drumului de acces. La Doagele, în judeţul Vaslui, 30 de curţi au fost inundate de apa scursă de pe versanţi.

În Vâlcea, între staţiunea Voineasa şi Obârşia Lotrului, zeci de autoturisme au coborât în urma utilajelor de deszăpezire. În judeţul Cluj s-a reuşit deblocarea drumului de acces în staţiunile Băişoara şi Valea Ierii.

În Bacău, DJ 252 s-a surpat între localităţile Buhoci şi Dospineşti, iar traficul rutier se desfăşoară pe un singur sens. La malul mării, porturile Constanţa Sud, Mangalia, Midia Năvodari sunt închise.

În Maramureş se circulă deja în condiţii de iarnă

Pe şoselele montane naţionale şi judeţene din Maramureş se circulă deja în condiţii de iarnă. Ninge în pasurile Gutâi, Prislop şi Huta-Certeze. La Borşa, pe drumul naţional 18 şi pe drumul judeţean 109F, între localităţile Cavnic şi Ocna Şugatag, carosabilul este acoperit cu zăpadă.

Poliţia Rutieră atrage atenţia că, în aceste condiţii, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

7.000 de familii, pe întuneric din cauza vântului puternic

Aproape 7.000 de familii din județul Iași au rămas duminică fără energie electrică din cauza vântului puternic.

Prefectul Marian Grigoraș a precizat că în prezent nu sunt alimentați cu energie electrică aproximativ 7.000 de consumatori. Zonele afectate sunt Hârlău — Scobinți — Deleni, satul Goruni și comuna Holboca.

Cornel Zaiț, purtător de cuvânt în cadrul E.On Distribuție România, a declarat pentru Agerpres, că mai multe echipe acționează pentru remedierea defecțiunilor.

"Situația este dinamică. Unele avarii sunt remediate, însă, din cauza fenomenelor meteo, apar altele. Am primit sesizări că sunt defecțiuni și în zona Pașcaniului, de la Târgu Frumos și câteva din Iași", a spus Zaiț.

În Iași, în cartierul Tătărași, vântul puternic a smuls bucăți din acoperiș.

17 copaci căzuți pe mașini în Capitală

În intervalul orar 08:00 - 20:00, pompierii ISU București-Ilfov au acționat în cazul a 120 de situații de urgență generate de vântul puternic din Capitală, dintre care 17 cazuri de copaci căzuți pe autoturisme.

Potrivit Biroului de Presă al ISU București-Ilfov, au mai fost înregistrate 35 de cazuri de copaci căzuți pe carosabil, garduri sau locuri de parcare, 56 elemente de construcții luate de vânt (tablă, tencuieli), șapte panouri publicitare și cinci cinci schele dărâmate de vânt.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră