Unul dintre magistraţii din dosarul celor şapte violatori din Vaslui, înlocuit. Care este MOTIVUL

12 Sep 2015
Unul dintre magistraţii din dosarul celor şapte violatori din Vaslui, înlocuit. Care este MOTIVUL
Unul dintre magistraţii care urmau să judece apelul în dosarul celor şapte tineri din Văleni condamnaţi de Judecătoria Vaslui pentru viol s-a abţinut, cererea sa fiind admisă de Curtea de Apel Iaşi, astfel că el va fi înlocuit cu un alt judecător până la primul termen, stabilit pentru 6 octombrie. Reamintim că dosarul a fost înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi, care va da o sentinţă definitivă.

Cererea sa a fost admisă de Curtea de Apel Iaşi, astfel că el va fi înlocuit cu un alt magistrat, până la primul termen, care va avea loc pe 6 octombrie, potrivit mediafax.ro.  De altfel, şi judecătorul care a dat hotararea de condamnare a celor şapte tineri din Văleni formulase o cerere de abţinere, însă Judecătoria Vaslui i-a respins-o.

CONDAMNARE PENTRU CEI ŞAPTE VIOLATORI 



Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, în 17 august, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind definitivă. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.

Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnaţi la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.

Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică cinci ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.

De asemenea, instanţa vasluiană a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor şapte, în prezent aceştia fiind încarceraţi la Penitenciarul Vaslui. Sentinţa în cazul celor şapte tineri a fost contestată de către avocatul fetei, în 19 august. Atunci, avocatul Mioara Donosă spunea că a recurs la calea de atac a sentinţei întrucât aceasta este considerată prea mică de către clienta sa, având în vedere suferinţa prin care a trecut. De asemenea, sentinţa a fost contestată de procurorii Parchetului Judecătoriei Vaslui, dar şi de cei şapte tineri. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră