Ponta, despre cazul fetei violate: "Nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi şi noi ne bucurăm că vedem deputaţi sau politicieni arestaţi preventiv"

22 Iul 2015
Ponta, despre cazul fetei violate:
Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în debutul şedinţei de Guvern, că în cazul în care CSM nu are vreo reacţie legată de cazul de la Vaslui, ar trebui să-şi dea demisia. Reamintim că şapte tineri din judeţul Vaslui au sechestrat şi violat, în 2014, o tânără de 18 ani sunt obligaţi. Deşi iniţial au fost reţinuţi, ulterior au fost eliberaţi, fiind cercetaţi momentan în stare de libertate. De ieri, cei şapte violatori sunt obligaţi să meargă, zi de zi, pentru a da cu subsemnatul la Poliţia Văleni.

Ponta: „Dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă daţi dumneavoastră demisia“

Afirmaţia a fost făcută de prim-ministru la începutul şedinţei de Guvern, după ce el şi-a exprimat indignarea pentru modul în care autorităţile judecătoreşti au acţionat în cazul fetei violate de la Vaslui. „De ani de zile spunem că Justiţia trebuie să pedepsească pe toţi în mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, tâlhării. De ani de zile nu facem altceva decât să dăm la televizor bătălii politice cu Justiţia şi, în schimb, dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi şi noi ne bucurăm că vedem deputaţi sau senatori sau politicieni arestaţi preventiv. Cred că e un lucru foarte grav în care am ajuns cu întreaga societate, ne concentrăm doar pe ceea ce e interesant politic sau pentru media, şi nu ne concentrăm pe viaţa de zi cu zi a oamenilor şi vreau să cred că după acest lucru se va schimba ceva cu adevărat şi vreau să vă rog, domnule ministru al Justiţiei, să vă exercitaţi toată autoritatea funcţiei în cadrul CSM şi, dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă daţi dumneavoastră demisia, că cineva trebuie să tragă un semnal că nu se poate ceea ce se întâmplă zi de zi în România", le-a spus Ponta miniştrilor, dar cu referire directă la Robert Cazanciuc.

Premierul, nemulţumit de CSM


Premierul şi-a arătat din nou nemulţumirea pentru faptul că CSM cere factorilor politici, în special, să nu comenteze deciziile instanţelor şi în replică premierul a afirmat că "acum are ce să comenteze".  Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, marţi, referindu-se la cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol în Vaslui şi eliberaţi din arest printr-o decizie a judecătorilor, că "justiţia se face în sala de judecată şi doar atât" şi că trebuie aşteptate rezultatele Inspecţiei Judiciare în acest caz.  „Ce s-a întâmplat (în cazul eliberării celor şapte tineri arestaţi, iniţial, pentru viol - n.r.) o să vedem la momentul finalizării demersurilor începute la nivelul Inspecţiei Judiciare. Pe de altă parte, nu putem să uităm că justiţia se face în sala de judecată şi doar atât", a declarat, marţi, la Ploieşti, Robert Cazanciuc, întrebat despre cazul celor şapte tineri acuzaţi că au violat o elevă pe un câmp din Vaslui.  Întrebat ce părere are despre reacţia opiniei publice privitoare la acest caz, Cazanciuc a spus că este "prudent" să se aştepte concluziile Inspecţiei Judiciare.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră