Victor Ciutacu răspunde în scandalul înregistrărilor: „Cu toată dragostea, aţi avea ceva împotrivă să mă pupaţi în cur?“

09 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Victor Ciutacu răspunde în scandalul înregistrărilor: „Cu toată dragostea, aţi avea ceva împotrivă să mă pupaţi în cur?“

 

Reamintim că fostul deputat Sebastian Ghiţă Fostul,  pe numele căruia a fost emis, joi, un mandat de arestare preventivă, a fost dat în urmărire, el fiind căutat de poliţişti la domiciliul său, dar şi la cel al socrilor, fără a fi găsit. Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Poliţia a primit un mandat de arestare preventivă emis de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe numele inculpatului Sebastian Aurelian Ghiţă, poliţiştii efectuând activităţi pentru punerea în executare a acestuia.

Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire, se mai precizează în comunicat. "Conform Codului de procedură penală, pentru localizarea şi prinderea inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian a fost dispusă darea în urmărire a acestuia, activitate ce se desfăşoară de poliţişti, sub supravegherea procurorului competent", arată sursa citată.

“Câinii latră, caravana trece/ursul merge”: asta e una dintre vorbele de duh ale unui popor mai înțelept la bază decât lasă a se vedea cu ochiul liber. Încerc s-o aplic de cât mai multe ori și – cu surprindere, recunosc – a cam început să-mi iasă. E haios să vezi proștii lipiți de gardul rece retrăgându-și năsucurile degerate după îndelungatul chin al uitatului neproductiv printre uluci și, ulterior, măcănind ca rățoii pe uliță. Dar, uneori, se depășesc niște limite. Iar dacă taci pari cumva un soi de vinovat asumat de toate potlogăriile care nici măcar nu ți-ar trece prin minte. Și atunci pui lucrurile la punct...

(...) Altfel, deși prezint și comentez cu nesaț episoadele serialului “Ghiță face dreptate” (vorba lui Băsescu), habar n-am unde se află, cum a dispărut și cum face să trimită înregistrările la redacție fără să-l intercepteze milițienii pe poștaș. Și, ca să fiu extrem de sincer, nici nu vreau să aflu, fie și pentru a dat peste bot unor dobitoci, ocupanți de funcții de demnitate publică sau acoperiți prin ONG-uri, care au impresia că-i premiază securiștii dacă se dovedesc utili și ne acuză de complicitate cu infractorul (încă nedovedit, cu toată dragostea).

După ce (tot pe spațiul meu de emisie, ironia sorții) au fost difuzate înregistrările cu Traian Băsescu recunoscând ca România e un stat mafiot, un om politic m-a felicitat, zâmbind cu subînțeles, pentru cum l-aș fi făcut eu pe Tiran. Întâi am râs, după aia l-am întrebat dacă-i sănătos la cap, pentru ca, într-un final, să descopăr o adevărată literatură insinuantă de Net pe tema asta. Dezamăgitor a fost să citesc mizeria într-un text de autor care exprimă gândurile complicate ale lui Florin Coldea. Care mă cunoaște, nu-i tâmpit și mai e și informat, deci manipulează grotesc prin detașații săi în presă. Altfel, cu toate broaștele pe care am fost în stare să le înghițim amândoi în relația bilaterală, eu n-am încercat să mă apropii de Traian Băsescu dincolo de studioul de emisie, iar el n-a încercat să mă scoată la șpriț pentru a avea cui să se destăinuie despre samavolniciile pe care le-a comis. Și chiar nu cred că ne-ar trece așa ceva prin capetele complicate. Avem multe defecte, da’ măcar suntem sinceri în ceea ce ne desparte și ne va despărți, acum și pururea, în vecii vecilor, amin! Dacă tot veni vorba, după aproape un sfert de secol de meserie, încă aștept să apară primul om (politic, de afaceri, de bine) care să pretindă că l-am înregistrat pe ascuns ori că am dat din casă de la șpriț. Că am o vagă bănuială cine a înregistrat discuțiile și unde, la fel cum sunt convins că și partea masculină a Binomului știe, asta e cu totul altă mâncare de pește“, a scris Victor Ciutacu pe www.ciutacu.ro

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră