Vicepreşedintele ANAF, eliberat din funcţie, în urma demisiei. Romeo Nicolae este cercetat de DNA

12 Sep 2015
Vicepreşedintele ANAF, eliberat din funcţie, în urma demisiei. Romeo Nicolae este cercetat de DNA
Vicepreşedintele ANAF, Romeo Nicolae, şef al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă şi pus sub control judiciar, a fost eliberat din funcţie, după ce şi-a depus demisia la Cabinetul premierului. 

Demisia lui Romeo-Florin Nicolae din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care coordona Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a fost înregistrată la Cabinetul premierului în 10 septembrie, la o zi după ce a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti şi anchetatorii au luat în cazul său măsura controlului judiciar, cu interdicţie de a-şi exercita funcţia.

Romeo Nicolae este cercetat de DNA

Decizia premierului Victor Ponta de eliberare, la cerere, a lui Romeo-Florin Nicolae din funcţia de vicepreşedinte al ANAF, cu rang de subsecretar de stat, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Romeo-Florin Nicolae este urmărit penal pentru trafic de influenţă, el fiind audiat în 9 septembrie de procurorii DNA Ploieşti, după ce i-au fost percheziţionate un apartament din Ploieşti şi o casă dintr-o zonă rurală din judeţul Prahova.

"Mă consider nevinovat", a afirmat Romeo-Florin Nicolae, după ce procurorii l-au anunţat că va fi cercetat sub control judiciar şi că are interdicţie de a-şi exercita funcţia.

Romeo Nicolae este urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă după ce, în 2010, ar fi pretins şi primit 5.000 de euro de la reprezentantul unei firme penru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii în cazul unei decizii de impunere.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în calitate de consilier superior în ANAF - Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în vara anului 2010, Romeo Florin Nicolae a pretins şi primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din ANAF pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de societatea respectivă împotriva unei decizii de impunere.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră