Corpul de Control al premierului verifică modul în care ministerul Economiei a organizat participarea României la SIAL 2016

19 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Corpul de Control al premierului verifică modul în care ministerul Economiei a organizat participarea României la SIAL 2016

"În această dimineaţă Corpul de control al primului-ministru a început o acţiune de documentare la Ministerul Economiei. Obiectivele acestei acţiuni de documentare sunt demersurile întreprinse de minister pentru participarea României la târgul SIAL Paris, şi anume modalitatea de închiriere a spaţiului destinat standului României, derularea procedurii de atribuire a contractului şi sumele plătite pentru asigurarea participării României la târg şi concluziile de la nivelul prim-ministrului vor veni după ce acţiunea Corpului de control va fi gata", a declarat Iolu.

Reamintim că producătorii agricoli români care au participat la târgul SIAL Paris au reclamat faptul că Ministerul Economiei nu a amenajat standul României, astfel că au trebuit să improvizeze standuri cu ajutorul altor participanţi la târg.

De condiţiile de care au avut parte comercianţii care au reprezentat România la cel mai mare târg de produse alimentare din lume s-a plâns şi cunoscutul chef român Adi Hădean.

„S-au trezit (expozanţii români, n.r.) pe betonul gol în ditamai compexul expoziţional. Cuiva i s-a facut milă de milogeala reprezentanţilor expozanţilor români şi a ajutat cu o mochetă. Şi altcuiva i s-a făcut milă şi a debarcat dintr-o maşină nişte mobilier mizerabil, pe care producătorii s-au apucat să îl spele cu ce şi-au adus de acasă. Aşa că nu avem stand al României la Paris. Avem câteva standuri mici şi mizere împărţite şi împrăştiate prin tot târgul ăsta”, a spus chef Adi Hădean într-o postare video pe Facebook. 

Ministerul Economiei susţine însă că nu are nicio vină pentru eşecul de la Paris.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, „societatea organizatoare desemnată şi-a declinat capacitatea de a organiza în bune condiţii în timpul rămas participarea României la SIAL 2016 şi nu a semnat contractul de atribuire”.

O sută de ţări reprezentate de 7.000 de expozanţi au participat la SIAL. Comercianţii români care s-au încumetat să participe spun că au făcut-o, pentru că, altfel, România risca să fie exclusă de la viitoarele astfel de evenimente.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră